UE: Echipaje Frontex vor fi desfăşurate la graniţele externe „sensibile”

Economica.net
14 09. 2015
frontextreport_38141000

”Consiliul a convenit că este necesar să desfăşoare fără întârziere echipe Frontex de intervenţie rapidă la graniţă pentru a consolida capacitatea de răspuns a Uniunii Europene la frontierele externe sensibile. Un control frontalier eficient este un imperativ pentru managementul fluxurilor migratorii ”, se arată în document, care însă poate suferi modificări în timpul reuniunii JAI.

Proiectul de concluzii mai propune ca miniştrii să se angajeze să ”relocheze încă 120.000 de persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională (refugiaţi) din statele membre expuse fluxurilor migratorii masive”, însă această măsură este de natură să provoace controverse în timpul reuniunii menţionate. Mai multe ţări est-europene din Uniunea Europeană se opun propunerii Comisiei Europene de relocare a refugiaţilor ajunşi pe teritoriul unor state membre.

În urmă cu patru zile, Comisia Europeană a prezentat o nouă schemă de redistribuire de urgenţă a refugiaţilor între statele membre ale Uniunii Europene, care face parte dintr-un plan în şapte puncte pentru soluţionarea crizei refugiaţilor cu care se confruntă Europa.

Primul punct al planului, reprezentat de mecanismul de relocare de urgenţă a refugiaţilor, prevede redistribuirea rapidă a 120.000 de refugiaţi (din care 54.000 se află în Ungaria, 50.400 în Grecia şi 15.500 în Italia).

Aceasta se va aplica suplimentar propunerii prezentate în luna mai de Comisia Europeană pentru relocarea a 40.000 de persoane în nevoie evidentă de protecţie internaţională, aflate în Italia şi Grecia, ceea ce face ca numărul total al refugiaţilor ce vor fi redistribuiţi între statele membre să ajungă la 160.000.