UE examinează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp, a anunţat şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, citat de EFE.
AGERPRES - joi, 22 sept. 2022, 08:20
UE examinează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Acest nou pachet de sancţiuni va afecta noi sectoare ale economiei ruse, inclusiv tehnologia, şi va include noi persoane, dar nu a fost încă definitivat, a precizat Josep Borrell.

Miniştrii de externe, reuniţi de urgenţă la New York, au promis, de asemenea, că vor continua să furnizeze arme Kievului atât timp cât va fi nevoie, potrivit unei declaraţii adoptate prin consens.

Întâlnirea a fost convocată miercuri în paralel cu Adunarea Generală a ONU, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a decretat mobilizarea parţială a 300.000 de rezervişti şi a ameninţat că îşi va folosi întregul arsenal, inclusiv pe cel nuclear.

„Este clar că Putin încearcă să distrugă Ucraina, el încearcă să distrugă întreaga ţară prin diferite mijloace”, a spus Josep Borrell într-o conferinţă de presă la sfârşitul reuniunii.

Şeful diplomaţiei europene a apreciat că ultimele mişcări ale Moscovei urmăresc să submineze sprijinul pe care Ucraina îl primeşte de la aliaţii săi şi să ameninţe pacea şi securitatea internaţională „la un nivel fără precedent”.

„Dar acest lucru nu va rupe unitatea noastră în sprijinirea Ucrainei sau sprijinul nostru larg pentru capacitatea Ucrainei de a-şi apăra integritatea teritorială şi suveranitatea atât timp cât este nevoie”, a insistat el.

În ceea ce priveşte noile sancţiuni, Josep Borrell a explicat că s-a ajuns la un acord politic, dat fiind caracterul informal al întâlnirii, şi că vor fi necesare decizii oficiale pentru precizarea şi eficientizarea acestora.

În declaraţia adoptată miercuri seară, miniştrii de externe europeni au condamnat şi planurile de organizare a unor referendumuri privind anexarea la Rusia a zonelor ocupate ale Ucrainei şi au precizat că nu le vor recunoaşte niciodată rezultatele.

„UE rămâne fermă în sprijinul său pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi cere Rusiei să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate trupele şi echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei, în graniţele sale recunoscute la nivel internaţional”, încheie documentul.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...