UE extinde sancțiunile împotriva juntei militare din Myanmar
„Uniunea este profund preocupată de escaladarea continuă a violenţei şi de evoluţia către un conflict de lungă durată cu implicaţii regionale (…) În ceea ce priveşte gravitatea persistentă a situaţiei din Myanmar, este potrivit să adăugăm 19 persoane şi o entitate pe lista persoanelor, entităţilor şi organismelor care fac obiectul unor măsuri restrictive”, conform deciziei adoptate de statele membre şi publicată în Jurnalul Oficial al UE.
Sancţiunile ţintite europene, care constau într-o îngheţare a activelor şi o interdicţie de călătorie în UE, se aplică acum în cazul a 84 de persoane şi unsprezece entităţi, se menţionează în decizie.
Au fost adăugaţi marţi pe lista neagră a UE ministrul investiţiilor şi al relaţiilor economice externe Kan Zaw, preşedintele Curţii Supreme, Htun Htun Oo, mai mulţi membri de rang înalt ai forţelor armate din Myanmar, precum şi reprezentanţi ai companiilor private cu legături strânse cu armata.
„Consiliul administraţiei de stat”, o entitate publică creată după lovitura de stat militară, este de asemenea vizat, din cauza „rolului său central în slăbirea democraţiei şi statului de drept”.
UE a instituit deja un embargo asupra armelor şi echipamentelor care pot fi utilizate în scopuri de represiune internă, o interdicţie de a exporta bunuri cu dublă utilizare destinate armatei şi poliţiei de frontieră, restricţii la exportul de echipamente de supraveghere a comunicaţiilor susceptibile de a fi utilizate în scopuri de represiune internă şi o interdicţie a instruirii şi cooperării militare cu forţele armate din Myanmar.
Sursa foto: Wikipedia