UE face apel la încetarea focului în estul Ucrainei şi la retragerea armamentului greu din zona de conflict
”Poziţia noastră rămâne neschimbată – încetarea focului este încetarea focului. Trebuie să înceteze operaţiunile militare şi să înceapă retragerea armamentului greu”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a serviciului diplomatic al UE, Catherine Ray, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
Reprezentanta diplomaţiei europene a adăugat că UE este îngrijorată de situaţia din jurul oraşului Debalţevo şi cere tuturor părţilor implicate în conflict să respecte acordurile de la Minsk, scrie Agerpres.
Potrivit ultimelor informaţii din mass-media ucraineană, luptele continuau marţi la Debalţevo şi o parte din acest oraş strategic ar fi trecut deja sub controlul separatiştilor, situaţia din zonă fiind principalul obstacol în punerea în aplicare a acordului semnat la 12 februarie.
Acordul convenit săptămâna trecută la Minsk, în cadrul negocierilor dintre liderii Rusiei, Ucrainei, Franţei şi Germaniei, respectiv Vladimir Putin, Petro Poroşenko, Francois Hollande şi Angela Merkel, prevedea ca primă etapă încetarea focului începând din data de 15 februarie, urmată de începerea retragerii armamentului greu din zona de conflict.