UE îi cere lui Elon Musk să combată răspândirea dezinformării pe X după atacul Hamas
Breton a afirmat marţi că are informaţii că X, cunoscută în trecut sub numele de Twitter, este folosită pentru răspândirea de conţinut ilegal şi dezinformare în UE, scrie Agerpres.
„De aceea vă invit să vă asiguraţi de urgenţă că sistemele dvs sunt eficiente şi să raportaţi privind măsurile de criză luate echipei mele”, a afirmat Breton într-o scrisoare către Musk. El nu a furnizat informaţii privind dezinformarea la care se referă.
Musk a răspuns că politica X este ca totul să fie transparent şi open source, respectiv disponibil gratuit pentru toată lumea.
„Vă rog să enumeraţi încălcările la care faceţi referire pe X, aşa încât publicul să le poată vedea”, a postat el pe reţeaua de socializare.
Breton a replicat că Musk ştie că există o problemă în acest sens.
„Ştiţi foarte bine despre sesizările utilizatorilor şi ale autorităţilor privitoare la conţinut fals şi glorificarea violenţei. Depinde de dvs să faceţi exact ceea ce spuneţi că faceţi”, i-a răspuns el lui Musk pe X.
Actualele reglementări privind conţinutul cunoscute sub numele de Digital Services Act (DSA) prevăd ca X şi alte platforme online să înlăture conţinutul ilegal şi să ia măsuri pentru a combate riscurile la securitatea publică şi discursul civic.
„Dată fiind urgenţa, de asemenea mă aştept să fiţi în contact cu autorităţile relevante şi Europol şi să vă asiguraţi că răspundeţi cu promptitudine la cererile lor”, a mai scris Breton.
El a spus că echipa sa va ţine legătura cu Musk în legătură cu un număr de alte chestiuni urgente, legate de respectarea DSA.
„Vă îndemn să asiguraţi un răspuns prompt, precis şi complet la această cerere în următoarele 24 de ore”, a precizat Breton.
Nerespectarea DSA poate duce la amenzi care pot ajunge până la 6% din cifra de afaceri globală a companiei.