UE impune companiilor farmaceutice și producătorilor de cosmetice contribuții financiare noi pentru tratarea apelor reziduale

Companiile farmaceutice şi producătorii de cosmetice vor avea o contribuţie semnificativă la tratarea apelor reziduale în Uniunea Europeană, conform noilor reguli care au fost convenite marţi de ţările membre, informează agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 05 nov. 2024, 22:00
UE impune companiilor farmaceutice și producătorilor de cosmetice contribuții financiare noi pentru tratarea apelor reziduale

Potrivit acestor reguli, producătorii de farmaceutice şi cosmetice vor plăti cel puţin 80% din costurile cu tratarea apelor reziduale provocată de poluare lor.

Noile reguli sunt o înăsprire a legislaţiei UE privind tratarea apelor reziduale urbane şi urmează să se aplice şi micilor companii precum şi mai multor poluatori, inclusiv micropoluanţi, care deseori sunt un rezultat secundar al producţiei de medicamente şi cosmetice.

Tot conform noilor reguli, apele reziduale vor fi monitorizate mai strict în ceea ce priveşte patogenii rezistenţi la antibiotice, viruşi şi microplastice. De asemenea, ţările UE vor fi obligate să promoveze reutilizarea apelor tratate de la toate facilităţile municipale de tratare a apelor reziduale, în special în zonele cu deficit de apă.

Directiva urmează să fie semnată şi publicată în Jurnalul Oficial al UE. Ea va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare. Ulterior, statele membre vor avea la dispoziţie 31 de luni pentru a transpune directiva în legislaţia naţională.

Te-ar mai putea interesa și
ANAT iese la atac împotriva ministrului Economiei, pe care-l acuză că înțelege superficial turismului românesc. Asociația cere o întrevedere cu Miruță pentru a-l lămuri asupra domeniului
ANAT iese la atac împotriva ministrului Economiei, pe care-l acuză că înțelege superficial turismului românesc. Asociația ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România a transmis astăzi un comunicat de presă în care-l atacă foarte acid pe ministrul Economiei, Radu Miruță, pe care-l acuză de o......
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: La rectificarea bugetară este un moment bun să găsim bani pentru cumpărarea de senzori care să măsoare gradul de poluare de la metrou
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: La rectificarea bugetară este un moment bun să găsim bani pentru cumpărarea de senzori ...
Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor au în discuţie un parteneriat ca, după rectificarea bugetară, să ...
Trump estimează că șansele ca SUA să încheie un tratat comercial nou cu Uniunea Europeană sunt de „50-50”
Trump estimează că șansele ca SUA să încheie un tratat comercial nou cu Uniunea Europeană sunt de „50-50”
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că probabilitatea ca SUA să încheie un acord comercial cu Uniunea ...
Sucursala românească a companiei ucrainene de turism Join UP! are un nou șef. Iulian Beiu a fost numit în funcția de Managing Director
Sucursala românească a companiei ucrainene de turism Join UP! are un nou șef. Iulian Beiu a fost numit în funcția de ...
Compania de turism Join UP! a anunțat astăzi că Iulian Beiu a fost numit în funcșia de Managing Director al sucursalei ...