UE îşi va detalia mandatul negocierilor asupra Brexit
După politicieni – un summit european sâmbătă, unde cei 27 de conducători ai ţărilor rămase în UE şi-ai clamat ‘unitatea’ -, a venit rândul tehnicienilor. Comisia Europeană îşi va prezenta ‘recomandările’ în vederea începerii negocierilor asupra acordului de retragere a Marii Britanii.
Prezentarea ‘mandatului’ negociatorilor UE este o etapă suplimentară şi inevitabilă pentru ca tabăra europeană să fie în mod egal pregătită să negocieze cu Londra.
‘Acum când noi avem cadrul politic în care Comisia va negocia art.50 (al Tratatului de la Lisabona, care prevede condiţiile de ieşire pentru un stat membru ce doreşte să părăsească UE) în numelor ‘Celor 27′, negociatorul-şef Michel Barnier va prezenta argumentarea juridică care va traduce acest cadru politic într-un instrument specific negocierilor’, a explicat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas, într-o conferinţă de presă marţi.
Michel Barnier (66 de ani), fost comisar european, urmează să-şi detalieze directivele în cursul unei conferinţe de presă la ora locală 11:00 (09:00 GMT), bazată pe liniile directoare decise sâmbătă de cei 27.
Francezul speră să termine negocierile în octombrie 2018 cu scopul ca Parlamentul European să poată vota acordul găsit în timp util înaintea datei prevăzute pentru retragerea Regatului Unit la 29 martie 2019.
Recomandările Comisiei, potrivit AFP, vizează garantarea drepturilor actuale de viaţă pentru cetăţenii UE care trăiesc de cel puţin cinci ani în Regatul Unit, adică circa trei milioane de persoane.
Ele sunt ecoul a trei dosare-cheie identificate de către statele membre care vor trebui rezolvate înaintea oricărei discuţii despre un viitor acord comercial: cetăţenii, plata facturii şi cazul frontierei între Irlanda de Nord, provincie britanică, şi Irlanda.
În dorinţa de transparenţă, Comisia va publica aceste recomandări, ce urmează să fie adoptate apoi de statele membre, potrivit calendarului prevăzut în cursul unui Consiliu al Afacerilor Generale, ce îi reuneşte pe cei 27 de miniştri de externe europeni însărcinaţi cu dosarul. Reuniunea este preconizată pentru 22 mai.
UE va fi pregătită pentru a începe discuţiile cu Regatul Unit după alegerile legislative britanice din 8 iunie convocate de premierul Theresa May, în căutarea unei majorităţi politice depline.
Acest proces european, uneori tehnic, a avut loc într-o atmosferă politică tensionata în timpul weekendului.
Theresa May vrea ca discuţiile privind acordul comercial şi condiţiile separării să se desfăşoare în paralel, spre deosebire de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care spune că unii la Londra ‘subestimează dificultăţile tehnice’ pe care UE trebuie să le depăşească.