UE: Juncker repetă că se opune ieşirii Greciei din euro
‘Eu nu împărtăşesc ideea că vom avea mai puţine probleme şi constrângeri dacă Grecia abandonează euro’, a declarat Juncker în ajunul unei întâlniri la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande.
În timp ce datoria greacă nu este motivul oficial al acestui mini-summit, şeful executivului UE ar fi ‘foarte surprins’ dacă ea nu s-ar afla în centrul discuţiilor. Participanţii la această întâlnire urmau de asemenea să discute duminică seară prin telefon cu premierul grec Alexis Tsipras, potrivit lui Juncker, scrie Agerpres.
Foarte activ în ultimele săptămâni pentru a reduce tensiunile dintre noul guvern grec al stângii radicale şi partenerii săi europeni, Juncker declară de asemenea că se teme că o posibilă ieşire a Greciei din moneda europeană ar însemna ‘că euro nu este ireversibil’.
În timpul vizitei sale recente în Japonia, prim-ministrul Shinzo Abe a discutat cu el ‘foarte intens’ despre criza din Grecia şi a sugerat că investiţiile ţării sale în Europa ‘depind de încrederea’ pe care o inspiră moneda unică în străinătate, a adăugat Juncker.
Atena şi partenerii săi europeni, în special Germania, s-au angajat la summitul UE din 19 şi 20 martie să reînnoiască dialogul după săptămâni de impas care au readus în prim plan ameninţarea ieşirii Greciei din zona euro.
Dar creditorii acestei ţări, în primul rând Germania, încă mai aşteaptă angajamente asupra unor reforme concrete pentru a debloca ultima tranşă de circa 7,2 miliarde de euro, dintr-un împrumut de 240 de miliarde care i s-a acordat în 2010, aminteşte AFP.