UE le cere marilor companii din domeniul internetului să contribuie la lupta împotriva jihadismului
Un dineu va avea loc miercuri seară în Luxemburg la care vor participa comisarul european însărcinat cu afacerile interne, Cecilia Malmstrom, mai mulţi miniştri europeni de interne şi reprezentanţi ai acestor companii, a precizat pentru agenţia franceză de presă un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Această reuniune are loc în ajunul celei programate a miniştrilor europeni de interne, consacrată luptei împotriva jihadismului european şi radicalizării tinerilor europeni care pleacă să lupte în Siria şi Irak.
Participanţii ‘vor discuta mai ales despre provocările reprezentate de utilizarea internetului de către terorişti, răspunsurile posibile, precum şi despre instrumentele şi tehnicile ce pot contracara activităţile teroriste în mediul virtual’, a adăugat purtătorul de cuvânt. Ei nu vor discuta despre măsuri specifice, ci despre maniera în care companiile private şi guvernele ar putea coopera, a spus responsabilul citat.
Extremiştii au descoperit în internet un instrument puternic de propagandă. Gruparea Statul Islamic (SI) a publicat online în ultimele săptămâni materiale video cu decapitări ale unor ostatici occidentali. Marile reţele de socializare nu vor efectua activităţi de monitorizare, dar vor închide conturile care încalcă condiţiile de utilizare, mai ales în cazul apelurilor la violenţă, odată semnalate. În luna august, Twitter a suspendat numeroase conturi ale membrilor grupării Statului Islamic şi ale partizanilor săi, care difuzau imagini cu decapitarea jurnalistului american James Foley.