UE: Merkel consideră ”inacceptabilă” ignorarea reticenţelor Londrei faţă de Juncker

Cancelarul german, Angela Merkel, a considerat miercuri ca ''inacceptabilă'' ignorarea reticenţelor Londrei faţă de numirea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene, relatează AFP.
Economica.net - mie, 04 iun. 2014, 15:14
UE: Merkel consideră ''inacceptabilă'' ignorarea reticenţelor Londrei faţă de Juncker

Într-un discurs în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german), dna Merkel, subliniind aportul Marii Britanii la Uniunea Europeană, a pledat pentru a se acorda un timp pentru a dialoga cu premierul britanic, David Cameron, reiterând totodată că ea îl susţine pe Juncker.

”Nu împărtăşesc reticenţele sale, dar spun clar că eu consider iresponsabilă şi inacceptabilă nonşalanţa cu care unii spun că n-are importanţă dacă Marea Britanie aprobă sau nu (candidatura lui Juncker), sau dacă Marea Britanie rămâne sau nu un membru al Uniunii Europene”, a declarat dna Merkel.

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker este candidatul desemnat al conservatorilor care reprezintă prima forţă în Parlamentul European după alegerile din 25 mai. Dar el se confruntă cu ostilitatea mai multor lideri conservatori, inclusiv Cameron, care-l consideră ca fiind un om al unui trecut prea european.

Angela Merkel l-a citat pe fostul preşedinte german Richard von Weizsacker, care declara în 1986 în faţa celor două camere ale parlamentului britanic, referindu-se la cel de-al doilea război mondial: ”Ce-ar fi devenit Europa dacă (poporul britanic) n-ar fi găsit forţa de a-şi pune în joc existenţa pentru a apăra speranţa tuturor popoarelor europene pentru un viitor mai bun în libertate. Marea Britanie nu trebuie să demonstreze vocaţia sa europeană”.

Revista săptămânală germană Der Spiegel afirma în această săptămână că David Cameron i-a ameninţat pe partenerii săi europeni cu ieşirea ţării sale din UE dacă Juncker va deveni preşedintele Comisiei Europene.

Informaţia a provocat numeroase critici faţă de Cameron în Germania şi în unele comentarii se făcea apel la dna Merkel să nu cedeze şantajului.

Vinerea trecută, dna Merkel a exprimat pentru prima dată un sprijin clar pentru Juncker, după mai multe zile de ambiguitate referitor mai ales la reticenţele Londrei.

Angela Merkel trebuie să participe pe 9-10 iunie la un minisummit în Suedia, împreună cu omologii săi olandez, suedez şi britanic, toţi trei ostili faţă de Juncker.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...