UE: Miniştrii de finanţe caută un compromis privind contribuţiile la bugetul comunitar

Miniştrii de finanţe din statele Uniunii Europene, care se reunesc vineri la Bruxelles, încearcă să ajungă la un compromis cu privire la contribuţiile ţărilor membre la bugetul comunitar, în contextul în care subiectul a provocat un schimb de replici dur între Bruxelles şi Londra, transmite DPA.
Economica.net - vin, 07 nov. 2014, 09:35
UE: Miniştrii de finanţe caută un compromis privind contribuţiile la bugetul comunitar

Marii Britanii i s-a cerut luna trecută să contribuie până în decembrie cu încă 2 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, potrivit revizuirii anuale ce ia în considerare performanţa economică a ţării mai bună decât previziunile iniţiale, scrie Agerpres.

Însă premierul britanic David Cameron şi-a exprimat dezaprobarea faţă de această solicitare în urmă cu două săptămâni, denunţând valoarea semnificativă a contribuţiei suplimentare şi termenul scurt în care ea trebuie furnizată.

Cameron este supus unei presiuni suplimentare cauzate de faptul că alegerile locale din 20 noiembrie ar putea fi câştigate de Partidul pentru Independenţa Marii Britanii (UKIP, eurosceptic).

Oficialii UE susţin că solicitarea la adresa Londrei este în deplină conformitate cu regulile aprobate de Marea Britanie şi celelalte state membre. Totuşi, mai multe ţări din UE susţin poziţia Londrei.

”Cred că putem găsi soluţiile care vor permite tuturor să plătească ceea ce au de plătit, dar în condiţii pline de respect”, a spus joi ministrul de finanţe francez Michel Sapin, la reuniunea cu omologii săi din zona euro (Eurogrup).

Ministrul de finanţe german Wolfgang Schaeuble a estimat, la rândul său, că situaţia se va calma, după reacţia iniţială a lui David Cameron, pe care a explicat-o ca fiind una motivată politic.

”Pentru mine, sunt de avut în vedere toate soluţiile care duc la un rezultat bun, dar presupun că banii (contribuţia suplimentară a Marii Britanii, n.r.) vor veni”, a apreciat ministrul de finanţe austriac, Hans Joerg Schelling.

Dacă Londra nu livrează până în decembrie cele 2 miliarde de euro, atunci va trebui să plătească penalităţi în funcţie de rata dobânzii, potrivit normelor UE.

O posibilitate explorată de britanici este plata în tranşe (pe parcursul anului viitor) a contribuţiei suplimentare. Acest lucru ar presupune însă o schimbare legislativă a regulilor UE, ceea ce poate complica situaţia actuală. În plus, miniştrii de finanţe europeni se află şi sub presiunea timpului, întrucât trebuie să adopte bugetul comunitar pentru 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...