Negocierile pe tema dosarului nuclear iranian vor fi reluate la 2 iulie
Marile puteri şi Iranul au început elaborarea textului unui posibil acord privind activităţile nucleare controversate ale Teheranului, în cadrul convorbirilor ce au avut loc la Viena în perioada 16-20 iunie, a precizat Michael Mann.
‘Am lucrat extrem de mult toată săptămâna pentru a dezvolta elemente pe care să le putem prezenta la următoarea reuniune ce va avea loc la Viena pe 2 iulie’, a spus Michael Mann.
‘Am prezentat idei în diverse aspecte şi am început procesul de elaborare’ a unui document comun, a menţionat oficialul UE, adăugând că diplomaţi din cele şase puteri – SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania – se vor reuni pe 26 iunie la Bruxelles pentru a discuta cu privire la viitoarele negocieri.
Cele două părţi fac eforturi pentru a ajunge la un acord şi pentru a soluţiona dosarul nuclear iranian până la 20 iulie.
Grupul ‘5+1’ şi Republica islamică negociază de la începutul anului un acord istoric ce ar urma să garanteze marilor puteri că Iranul nu încearcă să se doteze cu bombă atomică, în schimbul ridicării unor sancţiuni internaţionale ce privează Teheranul, în fiecare săptămână, de miliarde de dolari reprezentând venituri ce ar putea fi obţinute din petrol.
Mai multe surse au indicat în această săptămână că discuţiile se axează, pe de o parte, pe nivelul de îmbogăţire a uraniului pe care Republica islamică l-ar putea menţine după un acord, şi, pe de altă parte, pe calendarul ridicării sancţiunilor.