UE nu a ajuns încă la un consens asupra candidatului său la succesiunea lui Christine Lagarde la conducerea FMI

Guvernele Uniunii Europene (UE), care şi-au dat termen până la sfârşitul lui iulie să desemneze un candidat la FMI, nu au reuşit încă se se pună de acord asupra unui nume în vederea succesiunii lui Christine Lagarde, a anunţat joi Ministerul francez al Finanţelor, relatează AFP, citată de News.ro
Economica.net - joi, 01 aug. 2019, 11:22
UE nu a ajuns încă la un consens asupra candidatului său la succesiunea lui Christine Lagarde la conducerea FMI

”În acest stadiu, în pofida faptului că anumiţi candidaţi par să fie mai susţinuţi ca alţii, nu există încă un consens complet asupra unui nume”, a anunţat ministerul.

Cinci candidaţi vizează postul: doi din ţări din Sud – şi anume ministrul spaniol al Finanţelor Nadia Calvino şi omologul său portughez Mario Centeno, totodată preşedinte al Eurogrupului -, doi din Nord – olandezul Jeroen Dijsselbloem şi fostul guvernator al Băncii Finnlandei Olli Rehn – şi o candidată din Est – bulgara Kristalina Gheorghieva, actualul număr doi la Banca Mondială (BM).

În urmă cu două săptămâni, în cadrul reuniunii G7 a Finanţelor, la Chantilly (Oise), la nord de Paris, ministrul francez al Finanţelor Bruno Le Maire a fost însărcinat de către colegii săi europeni să conducă discuţiile în vederea desemnării unui candidat european la succesiunea lui Lagarde în această toamnă la FMI, dându-şi ca termen sfârşitul lui iulie.

”Ministrul a continuat să discute cu toţi omologii săi europeni în ultimele zile şi a rămas în contact strâns cu Olaf Scholz”, ministrul german al Finanţelor, a precizat Bercy.

În vederea găsirii unei soluţii, Le Maire ”organizează o conferinţă telefonică astăzi (joi) cu toţi omologii săi europeni”, a precizat ministerul acestuia.

”El îi va informa despre rezultatele largilor consultări pe care le-a purtat. Obiectivul este să se pună de acord asupra procesului care va permite să se ajungă la un consens în jurul unui unic candidat european”, a adăugat el.

În lipsa unui consens, guvernele europene ar putea să fie nevoite să se exprime prin vot în vederea desemnării candidatuluii lor. ”Aceasta este una dintre opţiunile care vor fi discutate în conferinţa telefonică”, a declarat o sursă apropiată dosarului.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...