UE nu are o politică împotriva Rusiei, ci o politică de garantare a frontierelor în Europa – Tusk

Economica.net
09 01. 2015
donald_tusk_640x0_rozmiar_niestandardowy_66555700

‘Este o politică ce presupune şi va presupune sacrificii’, iar ‘preţul plătit este adesea mult mai mare în ţări precum Letonia, dar nu există alternativă la aceasta’, a afirmat Tusk la finalul unei întâlniri cu şefa guvernului leton Laimdota Straujuma, a cărei ţară a preluat la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a UE.

Letonia, ca şi celelalte două state baltice Lituania şi Estonia, este preocupată de anexarea Crimeii la Rusia, de sprijinul acordat de Moscova separatiştilor din estul Ucrainei şi de intensificarea zborurilor aviaţiei militare ruse în apropierea spaţiului său aerian, scrie Agerpres.

‘Una din provocările (la care preşedinţia letonă a UE trebuie să facă faţă) se află în vecinătatea noastră estică’, a subliniat Tusk, reafirmând ‘principiile intangibile ale integrităţii teritoriale şi suveranităţii’.

Revizuirea Politicii europene de vecinătate şi summitul Parteneriatului Estic prevăzut în luna mai la Riga ‘vor fi etape importante’ în această privinţă, iar ‘Letonia este ideal plasată pentru a aborda relaţiile noastre cu Rusia şi cu vecinii noştri din est’, a mai declarat Donald Tusk.