UE nu condiţionează începerea negocierilor de aderare cu Serbia de respectarea sancţiunilor împotriva Rusiei
După o discuţie avută marţi la Bruxelles cu ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, comisarul european a mai afirmat, confirm sursei citate, că astfel de decizii de politică externă sunt o chestiune suverană a guvernului de la Belgrad, el exprimându-şi totodată speranţa că negocierile vor fi deschise într-un orizont de timp previzibil.
Şi ministrul Ivica Dacic a confirmat că nu a primit vreo solicitare explicită din partea Comisiei Europene ca Serbia să aplice sancţiunile impuse Rusiei ca urmare a acţiunilor acesteia din urmă împotriva Ucrainei, dar a precizat că Uniunea Europeană se aşteaptă ca ţara sa să-şi alinieze politica externă la cea a blocului comunitar înainte de aderarea efectivă.
De asemenea, şeful diplomaţiei sârbe a afirmat că guvernul de la Belgrad vrea ca primul capitol de negocieri să fie cel privitor la controlul financiar. Însă Germania cere ca primul capitol să fie cel legat de Kosovo şi Metohia, iar apoi să urmeze imediat cele privitoare la statul de drept.
Pe de altă parte, întrebat despre manevrele militare comune ruso-sârbe aflate în desfăşurare în apropiere de Belgrad, ministrul Dacic a reafirmat că ţara sa este neutră şi cooperează militar nu doar cu Rusia, ci şi cu SUA şi cu alte ţări. La rândul său, comisarul Hahn a declarat că înţelege această poziţie a Serbiei, mai ales că şi ţara sa, Austria, este tot un stat neutru.
Serbia a refuzat să se alăture sancţiunilor europene împotriva Rusiei pentru a nu-şi strica relaţiile tradiţionale foarte bune cu aceasta din urmă şi pentru a nu pierde piaţa rusă.