UE nu crede în încheierea acordului TTIP în mandatul preşedintelui Obama
‘Nu este realist să ajungem la un acord final până la finalul administraţiei Obama’, a declarat ministrul slovac al Economiei, Peter Ziga, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a UE.
La rândul său, comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstroem, care conduce negocierile cu SUA în numele celor 28 de state membre UE, a admis şi ea că ‘pare din ce în ce mai puţin probabil’. Obiectivul iniţial era ajungerea la un acord înainte de terminarea mandatului preşedintelui Barack Obama, în luna ianuarie 2017. Cecilia Malmstroem a adăugat că, în pofida reticenţelor unor state membre UE precum Franţa şi Austria, negocierile nu au fost suspendate.
Potrivit unei surse europene, cu ocazia unei runde de discuţii care a avut loc vineri, cel puţin 20 de miniştrii europeni ai Comerţului s-au declarat în favoarea continuării negocierilor. De asemenea, cel puţin 12 state europene, printre care Italia, Spania şi Marea Britanie, şi-au exprimat în mod public sprijinul pentru continuarea negocierilor pentru acordul TTIP.
TTIP este un acord comercial între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii ce se prefigurează a deveni cel mai mare acord regional de comerţ liber din istorie. Prima rundă de negocieri a avut loc în iulie 2013, având ca scop înlăturarea obstacolelor comerciale dintre cele două pieţe prin reducerea barierelor tarifare şi non-tarifare, respectiv uniformizarea reglementărilor de natură tehnică şi standardelor dintr-o gamă largă de sectoare economice.