UE nu poate accepta de la Marea Britanie măsuri temporare în problema frontierei irlandeze – ministru francez
Marea Britanie a declarat că ar putea accepta o perioadă de tranziţie post-Brexit mai lungă, dacă UE va renunţa la aşa-numita soluţie de „backstop” (sau ‘plasă de siguranţă’), care ar menţine Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană şi care să se aplice dacă nu se va reuşi găsirea alteia mai bune în urma negocierilor privind Brexitul. Guvernul condus de Theresa May a acceptat această soluţie pe durata perioadei de tranziţie post-Brexit, dar a refuzat până în prezent ca ea să devină permanentă, estimând că s-ar compromite astfel integritatea teritorială a Regatului Unit, scrie Agerpres.
„Trebuie să primim un răspuns definitiv sau cel puţin nu măsuri temporare care să dispară şi să nu ştim ce să facem după aceasta”, a declarat Nathalie Loiseau la postul de televiziune BBC. „Aceasta este ceva ce trebuie rezolvat de Londra… Aşteptăm o soluţie viabilă din partea Londrei”, a adăugat ea.