UE nu poate închide graniţele pentru importurile de panouri fotovoltaice – comisar european pentru Energie
Închiderea facilităţilor în rândul puţinilor producători europeni de panouri fotovoltaice a determinat industria să ceară sprijin în regim de urgenţă de la Bruxelles, posibil chiar prin adoptarea de restricţii comerciale cu privire la importurile chinezeşti ieftine, cu care companiile europene au dificultăţi în a concura.
Cu toate acestea, Kadri Simson a respins ideea interzicerii importurilor, care în opinia sa ar afecta capacitatea blocului comunitar de a instala suficiente capacităţi fotovoltaice pentru a-şi atinge obiectivele climatice. Majoritatea componentelor şi a panourilor fotovoltaice instalate în Europa sunt importate din China.
„Există diferite propuneri cu privire la cum putem să ne susţinem industria, dar în mod clar nu putem închide graniţele pentru că avem nevoie de panouri fotovoltaice”, a spus Kadri Simson la sosirea sa la reuniunea miniştrilor europeni ai Energiei. „Trebuie să ne sprijinim industria, dar avem nevoie de toate produsele pentru a ne putea atinge ţintele foarte ambiţioase”, a adăugat comisarul european.
Anul trecut, ţările membre UE au instalat capacităţi fotovoltaice record, cu 40% mai mari decât în 2022. Majoritatea componentelor şi a panourilor fotovoltaice au venit din China, în unele cazuri fiind vorba de o proporţie de 95%, arată datele Agenţiei Internaţionale a Energiei.