UE pregăteşte un ajutor financiar de 8 miliarde de euro pentru Ucraina – sursă guvernamentală germană

04 08. 2022
ucraina 456787654

O parte din acest pachet ar urma să fie constituit din granturi, pe care Ucraina nu va trebui să le restituie, iar diferenţa va consta în împrumuturi.

Liderii statelor G7 au convenit în luna mai un alt ajutor financiar pentru Ucraina, de 9,5 miliarde de dolari, fonduri oferite în special de SUA. Germania a contribuit la acel ajutor cu un miliard de euro.

Germania va contribui şi la noul pachet de ajutor european, dar alte state din UE, precum Franţa sau Italia, nu şi-au manifestat deocamdată această disponibilitate şi Berlinul se află în contact cu statele UE şi cu Comisia Europeană asupra acestei chestiuni, mai afirmă sursa citată.

Ajutorul preconizat va fi destinat susţinerii bugetului Ucrainei, în timp ce ajutorul militar, umanitar şi de reconstrucţie urmează să fie finanţat din alte surse, potrivit reprezentantului guvernului german.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna aceasta că în urma agresiunii militare ruse deficitul bugetar al Ucrainei a ajuns la circa 5 miliarde de dolari lunar.