UE „pregătită să ajute” la creşterea producţiei de vaccinuri (comisarul european pentru sănătate)

Economica.net
02 01. 2021
vaccin_52424500
Demararea vaccinărilor a făcut obiectul criticilor în toată Europa – în special în Franţa, unde lentoarea procesului alarmează, şi în Germania, unde unii medici şi-au exprimat regretul că personalului spitalicesc nu i se acordă întâietate în absenţa dozelor în număr suficient.

„Aceste dificultăţi, pentru moment, nu se explică prin volumul comenzilor, ci prin insuficienţa la scară mondială a capacităţilor de producţie. Acesta este cazul pentru BioNTech”, a explicat Stella Kyriakides într-un interviu acordat agenţiei germane DPA.

După ce a comandat iniţial în noiembrie 200 milioane de doze de vaccin dezvoltat de compania americană Pfizer şi de societatea germană BioNTech, UE a exercitat o opţiune de cumpărare a 100 milioane doze suplimentare pentru 2021.

Campania de vaccinare a început în ultimul weekend din 2020 în cele 27 de ţări ale UE, după autorizarea de către Bruxelles a acestui vaccin la sfârşitul lunii decembrie, el fiind şi primul autorizat în UE.

„UE a furnizat din timp finanţări BioNTech în valoare de 100 milioane de euro pentru a-şi dezvolta capacităţile de producţie. Situaţia se va ameliora puţin câte puţin”, a asigurat Kyriakides.

„Suntem din nou pregătiţi să ajutăm pentru a creşte capacităţile de producţie”, a insistat ea.

BioNTech mizează să pună în funcţiune din februarie o nouă unitate de producţie la Marburg, în Germania, capabilă să furnizeze 250 de milioane de doze suplimentare în primul semestru al anului 2021, a declarat vineri pentru Spiegel cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin.

Această instalaţie germană va consolida producţia uzinei belgiene din Puurs, unde sunt fabricate loturile de vaccinuri destinate UE.

BioNTech a indicat de asemenea că a încheiat contracte cu cinci fabricanţi farmaceutici din Europa pentru a creşte producţia. Negocierile continuă cu alte întreprinderi specializate, a precizat BioNTech.

În afară de Pfizer-BioNTech, UE încheiat alte cinci contracte (AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi-GSK, Moderna şi CureVac) şi are în vedere semnarea unuia cu Novavax.

„Alţi fabricanţi cu care noi am încheiat contracte sunt pe punctul de a-şi vedea vaccinurile aprobate de UE”, a indicat Stella Kyriakides.

„Noi ne-am pus de acord în UE pentru a nu pune toate ouăle în acelaşi coş. Dacă toate aceste vaccinuri în curs de dezvoltare sunt aprobate, UE va avea peste 2 miliarde de doze disponibile pentru toţi cei 450 milioane de europeni şi pentru vecinii lor”, a subliniat ea.