UE publică un plan de acţiune pentru măsuri de urgenţă în cazul absenţei unui acord privind Brexitul
Textul prezintă „un număr limitat de acţiuni de urgenţă ce trebuie aplicate dacă devine probabil faptul că Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană fără un acord”, a explicat vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans într-o conferinţă de presă la Strasbourg.
Această pregătire este necesară, a afirmat el, chiar dacă finalizarea unui acord rămâne „opţiunea noastră privilegiată”.
„Retragerea Regatului Unit va provoca perturbări, fie că există sau nu un acord, şi avem toţi obligaţia” de a provoca „cât mai puţine pagube” , a adăugat Timmermans.
Cu mai puţin de cinci luni înainte de data prevăzută pentru Brexit, 29 martie 2019, negocierile se confruntă în continuare cu problema irlandeză pentru a evita restabilirea unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. Or, timpul presează, deoarece se apropie termenele pe care şi le-au stabilit negociatorii pentru a lăsa timp pentru ratificarea acordului.
La modul general, Comisia a identificat şase domenii în care măsurile de urgenţă ar fi necesare în cazul absenţei unui acord, pentru a evita oprirea bruscă a schimburilor între continent şi Regatul Unit: reşedinţa şi vizele pentru cetăţeni, serviciile financiare, transportul aerian, vămile şi regulile sanitare şi fitosanitare, transferul de date personale şi politica climatică.
Aceste măsuri nu vor fi luate în mod unilateral decât în caz de necesitate şi vor fi limitate, a precizat Comisia.
Referitor la problema vizelor, agenţia DPA precizează că executivul UE a propus marţi ca britanicii care călătoresc în UE să fie exceptaţi de la vize după Brexit, cu condiţia ca Londra să ofere aceleaşi condiţii cetăţenilor UE pe teritoriul Regatului Unit.
În baza propunerii Comisiei, cetăţenii britanici vor avea posibilitatea să călătorească în spaţiul Schengen după Brexit fără vize în cazul unor sejururi de până la 90 de zile în cadrul oricărei perioade de 180 de zile.
În cazul absenţei unui acord privind Brexit-ul, această măsură se va aplica din ziua în care regatul părăseşte UE. În cazul unui acord, se vor aplica noile reguli odată ce perioada de tranziţie expiră.