UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale

Uniunea Europeană a deschis miercuri o anchetă privind piaţa publică chineză a dispozitivelor medicale, suspectând Beijingul de practici ''discriminatorii'' faţă de produsele europene, pe fondul tensiunilor comerciale cu China, informează AFP.
AGERPRES - mie, 24 apr. 2024, 12:53
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale

Bruxellesul suspectează China de favorizarea furnizorilor locali de pe această piaţă, în special prin intermediul politicii ”cumpără din China”, potrivit avizului de deschidere a anchetei publicat miercuri în Jurnalul oficial al Uniunii Europene, scrie Agerpres.

UE acuză China de ”favorizarea achiziţionării de dispozitive medicale şi de servicii medicale naţionale” şi de ”restrângerea cumpărării de mărfuri importate”, măsuri care au ”dezavantajat într-o manieră semnificativă şi sistemică” companiile europene, potrivit Comisiei Europene.

China a reacţionat la scurt timp, acuzând UE de ”protecţionism”. ”Uniunea Europeană a utilizat deseori setul său de instrumente comerciale şi măsurile de ajutor pentru comerţ, dar acest lucru nu face decât să trimită mesaje protecţioniste, ţintind întreprinderile chineze şi prejudiciind imaginea UE”, a indicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.

Te-ar mai putea interesa și
Tesla a raportat pentru 2024 prima scădere anuală a vânzărilor, în contextul unei piețe a autoturismelor electrice dificilă
Tesla a raportat pentru 2024 prima scădere anuală a vânzărilor, în contextul unei piețe a autoturismelor electrice ...
Livrările anuale ale Tesla au scăzut pentru prima dată în 2024, chiar dacă producătorul american de vehicule electrice (EV) a livrat un număr-record de unităţi în trimestrul patru,......
Ministerul italian de Externe l-a convocat pe ambasadorul Iranului, căruia i-a cerut respectarea drepturilor jurnalistei Cecilia Sala, aflată în detenție la Teheran
Ministerul italian de Externe l-a convocat pe ambasadorul Iranului, căruia i-a cerut respectarea drepturilor jurnalistei ...
Ministerul italian al Afacerilor Externe l-a convocat joi pe ambasadorul Iranului, căruia Roma îi cere "eliberarea imediată" ...
Premieră: Republica Moldova a importat gaze din Bulgaria, prin coridorul transbalcanic din România, cu livrare în Transnistria lăsată de ruși fără gaze
Premieră: Republica Moldova a importat gaze din Bulgaria, prin coridorul transbalcanic din România, cu livrare în Transnistria ...
Traderul de stat Energocom și compania de distribuție și furnizare Moldovagaz, controlată de Gazprom, au anunțat că, ...
Elon Musk cere eliberarea activitului britanic de extremă dreapta Tommy Robinson și cere organizarea de noi alegeri în Regatul Unit
Elon Musk cere eliberarea activitului britanic de extremă dreapta Tommy Robinson și cere organizarea de noi alegeri în ...
Miliardarul american Elon Musk a cerut joi eliberarea agitatorului britanic de extremă dreapta Tommy Robinson, recent condamnat ...