UE pune Ucraina sub observaţie după alegerile legislative

Uniunea Europeană a deplâns luni "deficienţele" din cadrul procesului electoral din Ucraina şi a avertizat puterea de la Kiev că a fost pusă sub observaţie, relatează AFP.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 17:44
UE pune Ucraina sub observaţie după alegerile legislative

Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton şi comisarul european pentru Extindere Stefan Fule au apreciat că primele informaţii transmise de observatorii în Ucraina au oferit „o imagine mixtă care a arătat mai multe deficienţe”.

„Părerea finală (a UE privind procesul electoral) va depinde de evenimentele post-electorale, pe care le vom urmări îndeaproape”, au avertizat cei doi oficiali europeni într-un comunicat comun.

UE va acorda o atenţie specială „numărării voturilor, prezentării rezultatelor scrutinului şi urmărilor unor eventuale plângeri electorale”.

Făcând aluzie la cazul opozantei Iulia Timoşenko, fost premier al Ucrainei, aflată în detenţie, Ashton şi Fule şi-au reafirmat „regretul că reprezentanţi ai opoziţiei au fost împiedicaţi să-şi prezinte candidatura din cauza unor procese care nu au respectat normele internaţionale”.

Autorităţile ucrainene trebuie să „găsească o soluţie cu privire la acest aspect şi să acţioneze pentru a reforma sistemul judiciar cu scopul de a evita ca astfel de fapte să mai aibă loc”, au adăugat aceştia.

Iulia Timoşenko a intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de ceea ce ea consideră „o falsificare a alegerilor” legislative de duminică, a anunţat luni avocatul său.

Luni, OSCE a criticat puternic scrutinul şi a denunţat un recul al democraţiei în ţară.

„Ţinând cont de abuzurile puterii şi de rolul excesiv al banilor în acest scrutin, se pare că progresele democratice observate în Ucraina înregistrează un recul”, a declarat reprezentanta OSCE Walburga Habsburg Douglas într-un comunicat.

Duminică, Ucraina şi-a ales cei 450 de deputaţi ai Parlamentului unicameral după o campanie care s-a desfăşurat în absenţa Iuliei Timoşenko, aflată în detenţie din august 2011 şi condamnată în urmă cu un an la şapte ani de închisoare.

Rezultatele oficiale după numărarea buletinelor din 70 la sută din birourile de vot pentru locurile repartizate proporţional (225 dintr-un total de 450) arată că 33,27 la sută din voturi au revenit Partidului Regiunilor (la putere), 23 la sută alianţei opoziţiei Batkivşcina şi 14 la sută comuniştilor.

Partidul de opoziţie Udar al celebrului boxer Vitali Kliciko a obţinut 13 la sută din sufragii, iar formaţiunea naţionalistă Svoboda, 9 la sută.

Te-ar mai putea interesa și
Din ce în ce mai rău. România continuă căderea în topul ecosistemelor solide de startup-uri. ”Sunt necesare eforturi legislative mai structurate pentru a crea un climat investițional competitiv global”
Din ce în ce mai rău. România continuă căderea în topul ecosistemelor solide de startup-uri. ”Sunt necesare eforturi ...
România continuă declinul în topul țărilor cu ecosisteme solide de startup-uri pentru al treilea an consecutiv, arată cel mai recent raport al Startup Blink. Cu o cădere de patru locuri și o......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 ...
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...