UE riscă să rămână în noiembrie fără fonduri pentru acţiunile în favoarea angajării tinerilor
„Poziţia statelor este imposibil de susţinut, deoarece din noiembrie nu vom mai avea 2,5 miliarde de euro pentru a finanţa acţiunile Fondului Social European”, a afirmat pentru AFP eurodeputatul conservator francez, Alain Lamassoure, negociator al Parlamentului European.
Bugetul european aprobat în februarie de liderii europeni pentru perioada 2014-2020, prevede 960 de miliarde de euro în credite de angajament şi 913 miliarde în credite de plată. O sumă de şase miliarde de euro ar trebui să finanţeze acţiuni în favoarea angajării tinerilor. Dar compromisul la care au ajuns liderii UE ar trebui să fie aprobat şi de Parlamentul European, care îl consideră insuficient.
Preşedintele francez, François Hollande, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au pledat miercuri, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles, pentru un acord rapid cu Parlamentul European, pentru a putea anticipa primele finanţări prevăzute pentru 2014, în scopul de a demara în iunie sau iulie primele acţiuni în favoarea angajării tinerilor.
„Bugetul pe 2013 este foarte scăzut şi încă de la 1 ianuarie a trebuit să se aloce 16 miliarde de dolari din plata arieratelor pentru 2012. Nu mai există spaţiu de manevră”, a avertizat Alain Lamassoure.
Liderii europeni vor trebuie să arbitreze în timpul summitului din iunie, a afirmat el.
Parlamentul European a condiţionat acordul bugetar plurianual de angajamentul statelor de a creşte bugetul pe anul 2013 cu 11, 2 miliarde de euro, pentru a termina cu plata arieratelor pe 2012.
Statele membre au încheiat marţi un acord politic pentru creşterea bugetului pe 2013 cu 7,3 miliarde de euro, condiţionând deblocarea acestor fonduri de acordul Parlementului European asupra bugetului plurianual.
„Este inacceptabil”, a deplâns Alain Lamassoure. „Dacă interpretăm decizia luată marţi de miniştrii Economiei şi Finanţelor, aceasta înseamnă că trebuie amânat votul Parlamentului European cu privire la bugetul plurianual până la mijlocul lunii octombrie”, a avertizat el.