UE se angajează să contribuie în acest an cu peste 3 miliarde euro la soluţionarea crizei refugiaţilor sirieni

Uniunea Europeană s-a angajat joi, la Londra, să contribuie cu peste 3 miliarde de euro, în acest an, la sprijinirea Siriei, Iordaniei, Libanului şi Turciei, ţări afectate de criza refugiaţilor cauzată de războiul civil sirian, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 04 feb. 2016, 15:25
UE se angajează să contribuie în acest an cu peste 3 miliarde euro la soluţionarea crizei refugiaţilor sirieni

În cadrul Conferinţei donatorilor de la Londra, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că ţările vecine Siriei furnizează un sprijin semnificativ prin găzduirea a 4,4 milioane de refugiaţi sirieni şi că celelalte state ar trebui să le susţină.

La rândul său, secretarul de stat american John Kerry a promis că SUA vor furniza un ajutor de 890 de milioane de dolari Siriei şi ţărilor vecine şi a precizat că examinează cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov căile de facilitare a accesului convoaielor umanitare în zonele afectate din Siria.

Contribuţia americană este formată din ajutoare umanitare în valoare de 600 de milioane de dolari pentru Siria şi din ajutor pentru dezvoltare, de 290 milioane de dolari, pentru ţările vecine Iordania şi Liban.

Conferinţa de Londra, găzduită de Marea Britanie şi co-organizată împreună cu Germania, Norvegia, Kuweit şi ONU, are drept obiectiv strângerea a 9 miliarde de dolari pentru ajutorarea celor 13,5 milioane de locuitori rămaşi în Siria şi a celor 4,4 milioane de refugiaţi sirieni în ţările vecine.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...