UE se aşteaptă ca evoluţia slabă a economiei să menţină şomajul la niveluri ridicate până în 2015
Economia Uniunii Europeane (UE) va stagna în acest an, iar în 2014 va creşte cu 1,4%, estimează Comisia Europeană în prognoza economică de toamnă prezentată marţi de executivul de la Bruxelles. Aşteptările au rămas în mare parte neschimbate faţă de precedenta prognoză economică a Comisiei, din primăvară, când executivul comunitar anticipa o contracţie de 0,1% pentru anul acesta şi o creştere de 1,4% pentru anul următor.
Pentru zona euro, Comisia a menţinut estimarea privind contracţiaa PIB cu 0,4% în acest an şi înrăutăţit uşor prognoza privind avansul de anul următor, de la 1,2% la 1,1%.
Şomajul se va menţine ridicat anul următor atât la nivelul UE, cât şi în zona euro. Astfel, şomajului în spaţiul comunitar se va reduce treptat, de la 11,1% anul acesta la 11% anul următor şi la 10,7% în 2015, în timp ce în zona euro rata va stagna anul următor la nivelul de 12,2%, urmând să scadă abia în 2015, la 11,8%.
„Există indicii tot mai puternice că economia europeană a ajuns la un moment de cotitură, dar este prea devreme să ne declarăm victorioşi: şomajul rămâne la niveluri inacceptabil de ridicate. Acesta este motivul pentru care trebuie să continuăm să modernizăm economia europeană”, a declarat comisarul european pentru Afaceri Economiec şi Monetare, Olli Rehn, citat de cotidianul The Guardian.
Raportul Comisiei este folosit ca bază pentru negocierile bugetare dintre autorităţile de la Bruxelles şi statele membre. Începând din acest an, Comisia verifică bugetele statelor înainte ca acestea să fie transmise către parlamente, conform unor reguli noi care ar trebui să împiedice o nouă criză a datoriilor suverane.
Datele prezentate de executivul UE ar putea spori presiunea asupra preşedintelui francez Francois Hollande pentru adoptarea de noi măsuri de austeritate, astfel încât să respecte ţintele de deficit bugetar asumate faţă de UE, notează cotidianul Wall Street Journal. Rehn a acordat autorităţilor de la Paris doi ani suplimentari, până în 2015, pentru a aduce deficitul bugetar în limita de 3% acceptată în UE, însă raportul Comisiei anticipează o rată de 3,7% pentru Franţa în 2015.
Zona euro va reveni pe creştere anul următor, după trei ani de contracţie economică în ultimii cinci ani, în contextul aşteptărilor ca unele dintre statele cel mai grav lovite de criză, precum Grecia, Portugalia şi Spania, să iasă din recesiune. Scăderea PIB în cazul acestor ţări va fi înlocuită, însă de o creştere anemică, care va menţine rate ale şomajului cu mult peste 15% în următorii ani.
Comisia a modificat uşor aşteptările privind creşterea economică din Germania şi Franţa. Astfel, Comisia a îmbunătăţit prognoza pentru Germania în acest an de la 0,4% în primăvară la 0,5%, dar a înrăutăţit-o pe cea pentru anul următor, de la 1,8% la 1,7%. În cazul Franţei, estimarea economică pentru anul în curs a fost revizuită de la o contracţie de 0,1% la creştere de 0,2%, în timp ce pentru anul următor rectificarea a fost negativă, de la 1,1% la 0,9%.
Creşterea economică din Germania şi Franţa, cele mai mari două economii ale zonei euro, va fi prea slabă pentru a putea susţine o recuperare mai puternică în rândul statelor de la periferia uniunii monetare, arată raportul.
Pentru Marea Britanie, Comisia a îmbunătăţit estimările privind creşterea PIB, de la 0,6% la 1,3% pentru acest an şi de la 1,7% la 2,2% pentru anul următor. Italia va înregistra în acest an o contracţie mai puternică decât anticipa Comisia în primăvară, de 1,8% faţă de 1,3%, în timp ce aşteptările pentru creşterea PIB anul următor au rămas neschimbate, la 0,7%.
Contracţia economică a Spaniei se va situa în acest an la 1,3%, sub estimarea precedentă de 1,5%, a afirmat Comisia, însă creşterea de anul următor va fi de asemenea mai lentă, de 0,5% comparativ cu prognoza de 0,9% din primăvară.
În Europa Centrală şi de Est, Comisia a îmbunătăţit estimările pentru Polonia şi Ungaria, dar a revizuit negativ prognoza pentru Bulgaria.
Astfel, creşterea PIB al Poloniei a fost revizuită de la 1,1% la 1,3% pentru anul acesta şi de la 2,2% la 2,5% pentru anul următor, în timp ce în cazul Ungariei aşteptările s-au îmbunătăţit de la 0,2% la 0,7% pentru 2013 şi de la 1,4% la 1,8% pentru anul următor.
Avansul economic al Bulgariei se va situa la 0,5% în acest an, faţă de estimarea de 0,9% din precedentul raport, în timp ce pentru anul următor creşterea a fost înrăutăţită de la 1,7% la 1,5%.
Pentru România, CE anticipează creştere economică de 2,2% pentru anul în curs, de 2,1% anul viitor şi de 2,4% în 2015.