UE se aşteaptă ca tensiunile comerciale globale să domine summitul G20
Tensiunile comerciale globale au escaladat în ultimele luni, SUA impunând tarife vamale pentru importurile de aluminiu şi oţel, precum şi tarife vamale pentru importuri de produse din China în valoare de 250 miliarde de dolari. În replică, China şi Uniunea Europeană au impus tarife similare pentru o serie de produse americane. Analiştii subliniază că, deşi până acum aceste tarife au avut efecte directe reduse, incertitudinea pe care au generat-o este posibil să fi condus deja la diminuarea investiţiilor.
„Succesul summitului G20 din acest an va fi măsurat prin capacitatea lui de a dezamorsa actualele tensiuni comerciale”, a declarat pentru Reuters oficialul UE implicat în pregătirile pentru negocieri.
Acesta a adăugat că Executivul comunitar împărtăşeşte multe din temerile Statelor Unite privind practicile comerciale ale Chinei dar este în favoarea unei abordări diferite. În timp ce Washington a adoptat măsuri unilaterale, UE vrea să discute problema în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Statele Unite sunt sceptice, susţinând că OMC nu are mijloacele necesare pentru a lua măsuri legate de noile provocări comerciale.
„Scopul UE este acum reformarea OMC şi discutarea acestui obiectiv la reuniunea G20”, a declarat oficialul. El a adăugat că liderii G20 nu vor negocia noile reglementări dar vor prezenta miniştrilor lor şi negociatorilor direcţia de urmat.
UE va face presiuni ca în comunicatul final al G20 să se afirme precedentele angajamente privind menţinerea pieţelor deschise, lupta împotriva protecţionismului şi sprijinirea sistemului comercial multilateral, de asemenea va dori o rezolvare la problema supracapacităţilor de oţel pe plan global, a explicat oficialul.