UE se pregăteşte să limiteze bonusurile bancherilor. Care va fi limita maximă

Economica.net
13 12. 2012
datorii_criza_faliment_5466889_97733200_51365200

Echipele de negociatori de la Parlamentul European şi preşedinţia UE, deţinută în prezent de Cipru, au intermediat discuţiile în urma cărora s-a ajuns la acordul preliminar, a declarat Sharon Bowles, preşedintele comisiei pentru economie şi afaceri monetare din Parlamentul European.

Încheierea unui acord final depinde de negocierea mai multor chestiuni legate de prevederi ale legislaţiei UE privind capitalul bancar.

Potrivit proiectului, UE vrea să limiteze bonusul unui bancher la salariul din acel an, cu opţiunea de creştere a primei la maximum dublul salariului dacă se obţine acordul acţionarilor.

Măsura se încadrează într-un pachet de reforme prin care se vrea transformarea băncilor într-un sector care funcţionează mai degrabă după modelul companiilor de utilităţi.

Unele instituţii financiare au limitat deja bonusurile pentru a câştiga capital de imagine, pe fondul criticilor dure venite din partea opiniei publice şi în unele cazuri de la acţionari în urma crizei mondiale.