UE se teme de o întârziere a negocierilor pentru Brexit, după rezultatele alegerilor din Marea Britanie

Economica.net
09 06. 2017
brexit_1491370_960_720_64165500

Germanul Guenther Oettinger, comisarul european pentru buget, a afirmat vineri, la postul de radio Deutschlandfunk, că este neclar dacă negocierile vor putea fi declanşate pe 19 iunie, conform calendarului prevăzut. Negocierile, de la care Uniunea Europeană aşteaptă reglementarea unei ieşiri ‘line’ a Marii Britanii din UE în martie 2019, ar putea plana în incertitudine în lipsa unui partener puternic de negociere, a opinat Oettinger. Totodată, Oettinger a mai spus că un guvern britanic slab riscă să conducă la negocieri cu privire la Brexit care vor fi ‘proaste’ pentru ambele părţi. ‘Avem nevoie de un guvern capabil să acţioneze, care poate negocia ieşirea Marii Britanii (…)’, a declarat comisarul european, citat de AFP.

Potrivit unui alt oficial de la Bruxelles, este încă prea devreme pentru a specula cu privire la reacţia UE la o modificare a cerinţelor Marii Britanii legate de retragerea din blocul comunitar.

‘Să vedem mai întâi dacă viitorul guvern îşi va schimba poziţia referitoare la Brexit’, a declarat oficialul european, după ce rezultatele oficiale au confirmat pierderea majorităţi de către conservatorii dnei May.

Fostul prim-ministru finlandez Alexander Stubb a comentat rezultatul scrutinului de joi, notând pe Twitter: ‘Se pare că am putea avea nevoie de un time-out în negocierile pentru Brexit. E timpul ca toată lumea să se regrupeze’.

Theresa May a convocat alegerile anticipate mizând pe o majoritate mai solidă care să-i întărească poziţia în negocieri. Acesta a fost în mare măsură şi rezultatul dorit de Bruxelles, în speranţa că un premier britanic mai puternic va fi într-o poziţie mai bună pentru a încheia acorduri de compromis cu UE şi a rezista presiunii din partea facţiunilor conservatoare dure pro-Brexit, care au cerut ca Marea Britanie să respingă termenii UE şi chiar să iasă din Uniune fără un acord.

Liderii europeni au abandonat în mare măsură ideea că Marea Britanie s-ar putea răzgândi şi cere să rămână în Uniune. Majoritatea par acum să prefere o ieşire lină şi rapidă a acestei ţări, iar stoparea procesului de Brexit ar necesita acum acordul celorlalte state membre.

Cele 27 de guverne sunt preocupate în special că un eşec al negocierilor ar putea conduce la încetarea de facto a calităţii Marii Britanii de membru al UE la 30 martie 2019, în conformitate cu Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, fără negocierea condiţiilor divorţului, care ar evita un impas juridic pentru cetăţeni şi companii. O astfel de situaţie ar face improbabilă şi asigurarea unui acord rapid de liber schimb cu UE pe care Londra îl vizează pentru perioada post-Brexit.

Într-o notă către clienţii săi, banca elveţiană UBS a avertizat că forţa relativă a grupurilor dure pro-Brexit într-un guvern conservator slab ar putea face mai probabil un eşec al negocierilor şi ar îngreuna ajungerea la un acord: ‘Un echilibru politic mai strâns le-ar putea facilita euroscepticilor (…) să împiedice guvernul să ofere compromisurile necesare pentru asigurarea unui acord comercial’.

‘Perspectiva unor noi alegeri creşte riscul unei întârzieri, cu potenţialul de a lăsa Marea Britanie fără un acord de ieşire negociat’, adaugă analiştii UBS.

Discuţiile din Marea Britanie privind faptul că o coaliţie de guvernare diferită ar putea căuta un Brexit mai ‘soft’ decât cel propus de Theresa May sunt de asemenea o sursă de probleme pentru UE.

Deşi Cei 27 ar putea fi dispuşi să extindă la Marea Britanie acelaşi tip de acces la pieţele UE de care beneficiază Elveţia şi Norvegia, ei au arătat clar că aceasta ar însemna ca Marea Britanie să continue să contribuie la bugetul UE şi să respecte regulile UE, inclusiv în ce priveşte libera circulaţie a persoanelor în Uniune, în condiţiile în care nu ar mai avea niciun cuvânt de spus în privinţa politicilor Uniunii.

Lideri ai UE pun sub semnul întrebării faptul că un guvern britanic i-ar putea convinge pe alegători să accepte un astfel de rezultat, fiind de aceea circumspect în lansarea pe calea negocierilor, de teama că acestea s-ar putea încheia fără un acord pe care ambele părţi să-l ratifice în 2019.

Siegfried Mureşan, purtător de cuvânt al Partidului Popular European, dominat de conservatorii cancelarului german Angela Merkel, a fost sever, afirmând că Theresa May i-a urmat exemplul predecesorului ei, David Cameron, riscând ‘viitorul ţării pentru câştiguri politice personale’. Dna May ‘s-a jucat cu focul’ legând Marea Britanie de termenul scadent de doi ani pentru negocierile privind Brexit şi acum ‘s-a ars’, a apreciat Mureşan.