UE şi FMI nu vor acorda Greciei tranşa de 8 miliarde de euro decât după referendum
Liderii din zona euro au aprobat săptămâna trecută acordarea celei de-a şasea tranşe din împrumutul de 110 miliarde de euro aprobat Greciei anul trecut, dar sursele au spus că plata va fi blocată şi nu va fi acordată decât după referendum, potrivit Mediafax.
Fără aceste fonduri, Grecia ar putea intra în default (încetare de plăţi). „Board-ul FMI nu vrea să dea bani Greciei şi apoi să se întrebe ce se va întâmpla. Board-ul vrea să fie sigur că Grecia îşi va respecta angajamentele, iar Papandreou nu poate da această siguranţă”, a spus sursa din FMI.
Sursa europeană a arătat că ţările UE s-au alăturat poziţiei FMI şi vor face plata numai după ce Fondul va obţine claritate din partea Greciei în privinţa angajamentelor asumate. „Cu cât mai repede va organiza Grecia referendumul, cu atât mai repede tranşa va fi plătită. Deocamdată, fondurile nu vor fi acordate”, a spus sursa din UE.
Guvernul de la Atena a luat prin surprindere pieţele financiare şi liderii din zona euro, anunţând luni seara că va organiza un referendum pentru a consulta populaţia în legătură cu cel de-al doilea program de salvare convenit la Bruxelles săptămâna trecută.