UE şi Londra au comis erori „catastrofale” cu privire la Ucraina – comisie parlamentară

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au comis greşeli 'catastrofale' în ceea ce priveşte gestionarea crizei ucrainene, în care au intrat 'ca nişte somnambuli', menţionează un raport extrem de critic al unei comisii parlamentare britanice, dat publicităţii vineri, potrivit AFP.
Economica.net - vin, 20 feb. 2015, 10:48
UE şi Londra au comis erori

Aceste critici ale Comisiei pentru afaceri europene din Camera Lorzilor (camera superioară) intervine în timp ce regimul de încetare a focului între forţele Kievului şi insurgenţii proruşi din estul Ucrainei este ameninţat de numeroase încălcări.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că furnizează arme rebelilor şi trimite trupe regulate în estul Ucrainei, scrie Agerpres.

Comisia parlamentului britanic estimează că UE şi, pe cale de consecinţă, şi Regatul Unit au intrat ca ‘nişte somnambuli în această criză’, a declarat Christopher Tugendhat, preşedintele comisiei respective.

‘Absenţa unei capacităţi analitice robuste în Marea Britanie şi în întreaga Uniune Europeană a condus la o eroare de interpretare catastrofală a atmosferei din perioada de dinaintea crizei’, a subliniat el.

Potrivit raportului, relaţia între UE şi Moscova s-a bazat mult timp pe ‘postulatul optimist’ potrivit căruia Rusia este angajată pe calea care duce spre mai multă democraţie.

Declinul expertizei asupra problemelor legate de Rusia în cadrul Ministerului britanic de Externe şi printre omologii săi europeni a fost un obstacol în formularea unui ‘răspuns dat cu autoritate’, menţionează comisia.

Raportul comisiei este cea mai recentă lovitură dată administraţiei premierului David Cameron în respectiva problemă, după ce politica sa externă a fost considerată ‘irelevantă’ de către un fost comandant britanic al NATO, generalul Richard Shirreff.

Criticile sunt adresate, în special, Ministerului britanic de Externe.

‘Regatul Unit a jucat un rol de prim plan în eforturile pentru susţinerea dreptului Ucrainei de a-şi decide propriul viitor, asigurându-se că UE va impune sancţiuni severe împotriva Rusiei, care încearcă să dicteze aceste opţiuni’, a declarat, în replică, un purtător de cuvânt al ministerului.

Foreign Office ‘şi-a consolidat’ expertiza asupra Rusiei şi a regiunii şi va continuă să lucreze pentru a se asigura că un ‘răspuns puternic şi unit va fi dat agresiunii ruse’, a adăugat el.

Premierul David Cameron a avertizat săptămâna aceasta că sancţiunile impuse Rusiei ar putea dura ‘mai mulţi ani’ dacă atitudinea sa nu se va schimba cu privire la Ucraina, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, cel care a condus în ultimii ani compania care deține și marca Dacia,......
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a împotrivit unui plan prin care Israel dorea să îl elimine ...
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) reprezintă un pas important pentru orice companie care dorește să atragă ...
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul ...