UE şi Marea Britanie, o nouă rundă de negocieri asupra unui acord comercial post-Brexit

Economica.net
11 05. 2020
eu_uk_flags_1400x788_70680700

Este a treia serie de consultări, după ce primele două au înregistrat puţine progrese, Bruxellesul, prin negociatorul său Michel Barnier, acuzând Londra că refuză să se angajeze serios în discuţii.

Regatul Unit a părăsit UE la sfârşitul lunii ianuarie. Cu toate acestea, o perioadă de tranziţie rămâne în vigoare până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă că foarte puţin s-a schimbat în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi a britanicilor.

Marea Britanie este încă parte a pieţei interne şi a uniunii vamale a UE, respectă regulile UE şi contribuie la bugetul blocului.

Dacă în timpul perioadei de tranziţie nu se încheie niciun acord pentru relaţiile viitoare, va exista o separare dură, care va afecta economia britanică.

Runda finală de negocieri este stabilită pentru iunie. De asemenea, sfârşitul lui iunie este termenul limită pentru ca Marea Britanie să solicite extinderea perioadei de tranziţie, ceea ce guvernul britanic insistă că iese din discuţie.