UE şi SUA îşi exprimă sprijinul pentru noul guvern al Republicii Moldova
Uniunea Europeană va acorda tot sprijinul noului guvern al Republicii Moldova, a declarat şeful delegaţiei UE la Chişinău în cadrul unei întrevederi cu premierul Valeriu Streleţ, menţionând importanţa învestirii noului executiv pentru asigurarea stabilităţii şi continuarea reformelor în Republica Moldova, scrie Agerpres.
Oficialul european a confirmat disponibilitatea Uniunii Europene pentru cooperare şi a reiterat sprijinul în promovarea reformelor şi în modernizarea Republicii Moldova, potrivit unui comunicat difuzat de executiv.
La rândul său, noul premier moldovean s-a arătat deschis pentru un dialog eficient cu partenerii europeni. ‘Este firesc să am această primă întrevedere oficială în calitate de prim-ministru cu dumneavoastră, reprezentantul Uniunii Europene la Chişinău. Avem o agendă ambiţioasă şi suntem ferm convinşi că vom reuşi să o realizăm cu succes împreună cu partenerii noştri’, a afirmat el.
Cu ocazia acestei discuţii au fost abordate aspecte ale cooperării bilaterale şi legate de implementarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE, precum şi priorităţile guvernului în perioada imediat următoare. Un subiect aparte al discuţiei a vizat stadiul actual al realizării zonei de liber schimb, inclusiv în regiunea din stânga Nistrului a Republicii Moldova.
La rândul lor, Statele Unite au salutat învestirea noului guvern în Republica Moldova şi şi-au anunţat disponibilitatea de a conlucra cu premierul Valeriu Streleţ şi noul cabinet de miniştri.
Potrivit unei declaraţii de presă a purtătorului de cuvânt adjunct al Departamentului de stat, Mark C. Toner, Washingtonul aşteaptă ca guvernul de la Chişinău să implementeze reforme rapide în beneficiul cetăţenilor moldoveni care au votat pentru un viitor prosper al integrării europene.
Statele Unite ale Americii îşi menţin angajamentul de a ajuta Republica Moldova în lupta împotriva corupţiei şi în promovarea reformelor. În calitatea sa de observator la procesul de negocieri 5+2, Statele Unite vor continua să caute o soluţie cuprinzătoare şi paşnică pentru conflictul transnistrean, susţinând suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, se mai arată în declaraţie.
Noul premier democrat-liberal Valeriu Streleţ şi cabinetul său de miniştri au fost învestiţi joi în funcţie cu voturile celor 52 de deputaţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană 3.