UE şi SUA reiau negocierile privind acordul de liber-schimb

Uniunea Europeană şi SUA reiau, luni, la Bruxelles, negocierile în vederea încheierii unui acord de liber-schimb, un proces întrerupt de criza bugetară din Statele Unite, dar şi de scandalul provocat de dezvăluirile privind spionajul american, transmite AFP.
Economica.net - lun, 11 nov. 2013, 07:12
UE şi SUA reiau negocierile privind acordul de liber-schimb

Discuţiile sunt programate să aibă loc până vineri, dată la care şefii echipelor de negociatori, Ignacio Garcia-Bercero din partea UE şi Dan Mullaney din partea SUA, vor susţine o conferinţă de presă.

Negocierile din această săptămână vor viza diverse subiecte, precum serviciile, investiţiile, energia şi chestiunile legate de reglementare, obiectivul fiind de a se prezenta responsabililor politici un prim set de propuneri, la începutul anului 2014.

Cele două părţi urmăresc ‘o recunoaştere mutuală’ a sistemelor lor de reglementare în mai multe sectoare-cheie, precum industria auto, sectorul sanitar şi fitosanitar sau serviciile financiare, apărate cu fermitate de Washington. Aceasta, deoarece lipsa convergenţei în materie de securitate şi performanţă auto se traduce printr-o creştere a preţurilor vehiculelor cu 20%, după cum a declarat un negociator european, sub protecţia anonimatului.

De o parte şi de cealaltă a Atlanticului există însă temeri că acordul ar putea slăbi regulile şi normele actuale în vigoare. Neînţelegeri ar putea apărea în privinţa agriculturii şi organismelor modificate genetic (OMG), cultivate la scară largă în SUA şi strict reglementate în UE.

Comisia Europeană, care negociază în numele statelor membre, speră, în plus, că acordul de liber-schimb încheiat la jumătatea lunii octombrie cu Canada va servi drept model pentru această nouă negociere. După mai bine de patru ani de discuţii, europenii şi canadienii au reuşit să se pună de acord şi să rezolve mai multe dezacorduri existente între ei în domeniul agricol, precum deschiderea pieţei europene pentru carnea de vită canadiană.

În ce priveşte acordul comercial cu SUA, rezolvarea pare să fie încă departe, în condiţiile în care în urmă cu câteva luni continua să se evoce ca termen sfârşitul anului 2014.

La sfârşitul lunii septembrie, ministrul francez al economiei, Pierre Moscovici, a avertizat că discuţiile se vor lungi pe ‘mai mulţi ani’.

O a treia rundă de discuţii este prevăzută pentru jumătatea lui decembrie, la Washington.

Te-ar mai putea interesa și
CE Oltenia funcționează cu 5 grupuri pe cărbune azi, merg și dintre cele care trebuiau închise, pe fondul necesarului crescut de energie. Cărbunele produce mai mult decât hidro și aproape cât centrala nucleară
CE Oltenia funcționează cu 5 grupuri pe cărbune azi, merg și dintre cele care trebuiau închise, pe fondul necesarului ...
Situație care nu a mai fost de mult întâlnită în sistemul energetic: centralele pe cărbune livrează energie la o putere de peste 1.300 MW, mai mult decât Hidroelectrica de exemplu, și......
Un activist Greenpeace, protest contra proiectului Neptun Deep
Un activist Greenpeace, protest contra proiectului Neptun Deep
Un pilot-activist Greenpeace a desfășurat, miercuri, un protest pașnic în portul Constanța Sud - Agigea, în proximitatea ...
BERD: Investiţiile în România au crescut anul trecut la 707 milioane de euro, cu un număr record de 44 de proiecte
BERD: Investiţiile în România au crescut anul trecut la 707 milioane de euro, cu un număr record de 44 de proiecte
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a investit anul trecut 707 milioane de euro în 44 de proiecte ...
Record de pasageri pe aeroporturile din București în 2024
Record de pasageri pe aeroporturile din București în 2024
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat anul trecut pe cele două aeroporturi pe care le operează ...