UE şi Tunisia au încheiat un acord în domeniul securităţii

Uniunea Europeană şi Tunisia au semnat joi un acord ce prevede finanţarea cu 23 milioane de euro a unui program pilot de susţinere a 'reformei şi modernizării sectorului de securitate' din statul nord-african, aflat sub ameninţarea jihadistă, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - joi, 05 nov. 2015, 17:14
UE şi Tunisia au încheiat un acord în domeniul securităţii

Programul va ajuta la ‘punerea în aplicare a reformei în sectorul de securitate, prin dezvoltarea unei doctrine de securitate în conformitate cu valorile democratice’, a declarat ambasadorul tunisian la UE, Laura Baeza.

El urmează să contribuie, de asemenea, la întărirea capacităţilor de luptă împotriva ‘criminalităţii transfrontaliere’, prin crearea ‘unei celule interministeriale de criză’ şi a ‘trei centre operaţionale rapide’ nu departe de frontierele cu Algeria şi Libia.

După revoluţia din 2011, Tunisia se confruntă cu o înmulţire a atacurilor jihadiste, majoritatea revendicate de mişcări având legături cu Al-Qaida, atacuri în care au fost ucişi zeci de militari, poliţişti şi jandarmi. În plus, două atentate, asupra Muzeului Bardo din Tunis, în luna martie, şi în staţiunea Sousse, în iunie, au făcut 60 de morţi, printre care 59 de turişti, fiind revendicate de Statul Islamic.

Recent, guvernul tunisian a anunţat că 20% din bugetul pe 2016 va fi consacrat domeniilor de securitate şi apărare.

Un raport din luna iulie al International Crisis Group (ICG) dezvăluia că aparatul de securitate tunisian rămâne disfuncţional, chemând la o reformă de amploare.

După atentatul de la Sousse, ţări aliate, printre care şi SUA, au anunţat că doresc întărirea cooperării cu Tunisia. Franţa a încheiat cu statul nord-african luna trecută un acord având ca domenii prioritare forţele speciale şi serviciile de informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, că trupele sale încă luptă în regiunea rusă Kursk, în pofida afirmaţiilor armatei ruse, transmite dpa, potrivit Agerpres....
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi teritoriul său semiautonom Groenlanda au convenit duminică să îşi întărească legăturile ca răspuns ...
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să se întâmple ...
Ponta vrea să fie reintroduse facilităţile fiscale în IT, agricultură, construcţii
Ponta vrea să fie reintroduse facilităţile fiscale în IT, agricultură, construcţii
Înghețarea TVA și a celorlalte taxe, oprirea importului de produse agroalimentare din Ucraina, în scopul relansării ...