UE trebuie să ia în discuţie interzicerea importurilor de gaz rusesc, potrivit ministrului apărării german

Ministrul apărării al Germaniei, Christine Lambrecht, a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să ia în discuţie interzicerea importurilor de gaz rusesc, după ce oficiali ucraineni şi europeni au acuzat forţele ruse de comiterea de atrocităţi la Bucea, lângă Kiev, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 04 apr. 2022, 08:42
UE trebuie să ia în discuţie interzicerea importurilor de gaz rusesc, potrivit ministrului apărării german

‘Trebuie să existe un răspuns. Astfel de crime nu trebuie să rămână fără răspuns’, a declarat duminică ministrul Christine Lambrecht, într-un interviu pentru televiziunea publică germană ARD.

Berlinul a rezistat până acum apelurilor tot mai numeroase de a impune un embargou asupra importurilor energetice din Rusia, motivând că economiile germană şi ale altor state europene sunt prea dependente de aceste livrări. Rusia asigură 40% din necesarul de gaz al Europei.

Christine Lambrecht a afirmat însă că acum miniştrii UE trebuie să ia în discuţie o interdicţie, potrivit unei postări pe Twitter a ministerului său.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a cerut duminică, la rândul său, sancţiuni şi mai dure împotriva Moscovei, dar fără a menţiona sectorul energetic.

‘Cei responsabili de aceste crime de război trebuie traşi la răspundere. Vom înăspri sancţiunile contra Rusiei şi vom ajuta şi mai mult Ucraina să se apere singură’, a scris ea pe Twitter.

Uniunea Europeană lucrează de ceva vreme la sancţiuni suplimentare, dar comisarul pentru energie, Paolo Gentiloni, a declarat sâmbătă că măsurile adiţionale nu vor afecta sectorul energetic.

Ucraina a afirmat sâmbătă că a preluat controlul complet în regiunea Kiev pentru prima dată de când Rusia a declanşat invazia la 24 februarie.

Primarul din Bucea, un oraş eliberat situat la 37 km nord-vest de capitală, a spus că 300 de locuitori au fost ucişi de armata rusă.

Ministerul rus al Apărării a negat acuzaţia, spunând că imaginile video şi foto care arătau cadavre la Bucea sunt ‘doar o altă provocare’ a Kievului.

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut ca organizaţiilor internaţionale precum Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să li se permită accesul în zonele afectate pentru a documenta în mod independent ceea ce el a descris drept atrocităţi

Te-ar mai putea interesa și
Încă un român dă lovitura în SUA cu un AI pentru companii. Startup-ul său a ajuns la valoarea de 2,5 miliarde de dolari
Încă un român dă lovitura în SUA cu un AI pentru companii. Startup-ul său a ajuns la valoarea de 2,5 miliarde de dolari
Încă un român scrie povestea succesului în Statele Unite, în domeniul inteligenței artificiale. Chris Țurlică, cofondator al startup-ului MaintainX, a atras recent o finanțare de 150 de......
Previziuni noi: Un leu mai slab, inflație de 8% în toamnă, dobânzile nu mai scad, spun economiști șefi din bănci. Se așteaptă la o creștere cu 30% a facturii la energie
Previziuni noi: Un leu mai slab, inflație de 8% în toamnă, dobânzile nu mai scad, spun economiști șefi din bănci. ...
După publicarea inflației la finalul săptămânii trecute, economiștii șefi din bănci arată că nivelul acesteia a ...
Prețul mare al mezelurilor i-a mutat pe români din supermarket în carmangerii, de unde cumpără vrac
Prețul mare al mezelurilor i-a mutat pe români din supermarket în carmangerii, de unde cumpără vrac
În ciuda statutului României de producător tradițional de preparate din carne, cu o multitudine de furnizori regionali ...
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră ...