UE trebuie să-şi actualizeze relaţiile cu Cuba – ministrul olandez de Externe

Uniunea Europeană (UE) trebuie să-şi "actualizeze relaţiile cu Cuba, pe baza evoluţiilor în curs", a afimat ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, cu ocazia unei vizite de două zile în această ţară, relatează AFP.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 06:59
UE trebuie să-şi actualizeze relaţiile cu Cuba - ministrul olandez de Externe

„De-a lungul secolelor, Cuba a servit ca punct de întâlnire între europeni şi americani şi cred că această ţară a avut întotdeauna un rol între Europa şi Americi”, a afirmat marţi şeful diplomaţiei olandeze în cadrul unei reuniuni cu omologul său cubanez Bruno Rodriguez.

„Cred că dialogul dintre Uniunea Europeană, Olanda şi Cuba este extrem de important pentru dezvoltarea întregii regiuni”, a adăugat el.

Cu o zi înainte, după o reuniune cu vicepreşedintele cubanez al Consiliului de Miniştri Ricardo Cabrisas, Frans Timmermans a subliniat necesitatea actualizării poziţiei comune europene faţă de Cuba.

„Cred că a venit timpul ca Europa să-şi revizuiască poziţia faţă de Cuba şi să negocieze una nouă”, a declarat el pentru presă.

Uniunea Europeană a suspendat cooperarea cu Cuba în 2003, după un val de reprimare a opoziţiei care a condus la condamnarea a 75 de disidenţi. Aceştia au fost eliberaţi între timp.

De la reluarea dialogului între cele două părţi, în iunie 2008, diverse acorduri bilaterale au fost încheiate între Cuba şi aproximativ 15 ţări membre UE, care menţin o „poziţie comună”, adoptată în 1996, prin care condiţionează legăturile cu Havana de înregistrarea unor progrese în domeniul drepturilor omului.

Olanda are „un interes aparte în consolidarea relaţiilor bilaterale” cu Cuba, a adăugat Frans Timmermans.

Noi urmărim „procesul de ajustare economică care se desfăşoară în Cuba” şi „vrem să facem ceea ce ne stă în putere pentru a asigura succesul său”, a adăugat el.

Olanda este unul dintre principalii parteneri comerciali europeni ai Cubei, în spatele Spaniei. Schimburile economice dintre cele două ţări au atins 792 de milioane de dolari în 2012, potrivit cifrelor oficiale cubaneze.

Te-ar mai putea interesa și
Consumatorii de energie care depășesc 255 kWh pe lună ar putea plăti mai puțin de la 1 iulie – Burduja
Consumatorii de energie care depășesc 255 kWh pe lună ar putea plăti mai puțin de la 1 iulie – Burduja
Aproximativ 1,45 de milioane de locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final facturat al energiei electrice nu poate depăşi 1,3 lei/kWh, iar......
Patronatul jocurilor de noroc de la distanță avertizează că taxarea suplimentară a industriei va duce la proliferarea pieței negre, cu efecte sociale negative majore
Patronatul jocurilor de noroc de la distanță avertizează că taxarea suplimentară a industriei va duce la proliferarea ...
Asociația Operatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță din România (AOJND) avertizează, prin in termediul unui comunicat, ...
Rata șomajului în SUA a stagnat în mai la 4,2%, în contextul în care companiile americane au încetinit angajările
Rata șomajului în SUA a stagnat în mai la 4,2%, în contextul în care companiile americane au încetinit angajările
Numărul de noi locuri de muncă create de angajatorii americani a încetinit în luna mai, pe fondul incertitudinii cu privire ...
Ungaria e aproape de „punctul fără întoarcere” – Anunţ de la UE despre Guvernul Viktor Orban şi temerile Europei
Ungaria e aproape de „punctul fără întoarcere” – Anunţ de la UE despre Guvernul Viktor Orban şi temerile ...
Atacurile împotriva societăţii civile şi a statului de drept în Ungaria reprezintă "cazul cel mai dificil" al unei ...