UE trebuie să-şi actualizeze relaţiile cu Cuba – ministrul olandez de Externe
„De-a lungul secolelor, Cuba a servit ca punct de întâlnire între europeni şi americani şi cred că această ţară a avut întotdeauna un rol între Europa şi Americi”, a afirmat marţi şeful diplomaţiei olandeze în cadrul unei reuniuni cu omologul său cubanez Bruno Rodriguez.
„Cred că dialogul dintre Uniunea Europeană, Olanda şi Cuba este extrem de important pentru dezvoltarea întregii regiuni”, a adăugat el.
Cu o zi înainte, după o reuniune cu vicepreşedintele cubanez al Consiliului de Miniştri Ricardo Cabrisas, Frans Timmermans a subliniat necesitatea actualizării poziţiei comune europene faţă de Cuba.
„Cred că a venit timpul ca Europa să-şi revizuiască poziţia faţă de Cuba şi să negocieze una nouă”, a declarat el pentru presă.
Uniunea Europeană a suspendat cooperarea cu Cuba în 2003, după un val de reprimare a opoziţiei care a condus la condamnarea a 75 de disidenţi. Aceştia au fost eliberaţi între timp.
De la reluarea dialogului între cele două părţi, în iunie 2008, diverse acorduri bilaterale au fost încheiate între Cuba şi aproximativ 15 ţări membre UE, care menţin o „poziţie comună”, adoptată în 1996, prin care condiţionează legăturile cu Havana de înregistrarea unor progrese în domeniul drepturilor omului.
Olanda are „un interes aparte în consolidarea relaţiilor bilaterale” cu Cuba, a adăugat Frans Timmermans.
Noi urmărim „procesul de ajustare economică care se desfăşoară în Cuba” şi „vrem să facem ceea ce ne stă în putere pentru a asigura succesul său”, a adăugat el.
Olanda este unul dintre principalii parteneri comerciali europeni ai Cubei, în spatele Spaniei. Schimburile economice dintre cele două ţări au atins 792 de milioane de dolari în 2012, potrivit cifrelor oficiale cubaneze.