UE va achiziţiona 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul Moderna

Comisia Europeană şi-a exercitat opţiunea de achiziţionare a 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul experimental împotriva COVID-19 produs de compania farmaceutică americană Moderna, a anunţat vineri aceasta din urmă, potrivit Reuters.
Economica.net - vin, 18 dec. 2020, 14:15
UE va achiziţiona 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul Moderna

În urma exercitării acestei opţiuni, Moderna va livra statelor UE în total 160 de milioane de doze de vaccin, primele livrări fiind prevăzute pentru începutul anului viitor, după aprobarea vaccinului de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), aşteptată pentru data de 6 ianuarie.

În SUA, vaccinul Moderna pare să fi primit deja vineri aprobarea din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), potrivit unei declaraţii a preşedintelui Donald Trump, încă neconfirmată de FDA.

Primul vaccin împotriva COVID-19 care va fi livrat statelor UE este cel produs de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNTech, EMA urmând să se pronunţe pe 21 decembrie asupra autorizării acestuia. Comisia Europeană a contractat în numele statelor membre 300 de milioane de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech.

Acesta din urmă, la fel ca vaccinul Moderna, va fi administrat în doua doze de persoană. A doua doză va fi administrată la 21 de zile după prima în cazul vaccinului Pfizer-BioNTech şi la 28 de zile în cazul vaccinului Moderna.

O altă diferenţă între cele două vaccinuri priveşte conservarea la rece. Vaccinul Pfizer-BioNTech are nevoie de temperaturi cuprinse între -60 şi -80 de grade Celsius, fapt ce obligă la organizarea unui costisitor şi complex sistem de distribuire şi depozitare, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna necesită o temperatură de -20 de grade C şi depozitarea într-un congelator obişnuit. În afara super-congelatoarelor, vaccinul Pfizer poate rezista 5 zile într-un frigider obişnut, în timp ce vaccinul Moderna rezistă până la 30 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...