UE va analiza un posibil embargou pentru petrolul din Rusia
În încercarea de a forţa o retragere a armatei ruse din Ucraina, Uniunea Europeană alături de aliaţi occidentali a impus deja mai multe sancţiuni asupra Rusiei, inclusiv o îngheţare a activelor Băncii Centrale a Rusiei, scrie Agerpres.
„Lucrăm la cea de-a cincea rundă de sancţiuni şi multe nume noi au fost propuse”, a declarat un diplomat european de rang înalt sub protecţia anonimatului.
Guvernele UE vor începe luni discuţiile la nivel de miniştri de Externe, înainte ca Joe Biden să ajungă joi la un summit NATO, precum şi la un summit al şefilor de stat şi de guvern din UE şi la o reuniune a G7.
Până acum, Kremlinul nu şi-a schimbat planurile în Ucraina, în pofida celor patru runde de sancţiuni impuse de UE în ultimele săptămâni. În aceste condiţii, blocul comunitar are de făcut o alegere dificilă din punct de vedere economic privind o posibilă sancţionare a importurilor de petrol rusesc, aşa cum au făcut deja SUA şi Marea Britanie. Însă în cazul UE un embargou ar fi mult mai dureros având în vedere dependenţa de Rusia a blocului comunitar pentru energie.
Sursele diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargou pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic în timp ce Germania susţine că nu trebuie luate măsuri pripite având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.
Autorităţile de la Moscova au avertizat că eventualele sancţiuni UE care să vizeze petrolul rusesc ar putea determina Moscova să închidă marile conducte de gaze care alimentează Europa. UE depinde de Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze naturale, iar Germania, prima economie a Europei, este cea mai dependentă de gazele ruseşti. În plus, Germania este şi cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din UE.
Pe de altă parte, Bulgaria, ţară care depinde aproape în totalitate de livrările de gaze ruseşti, a anunţat că ar putea să renunţe la petrolul rusesc. Singura rafinărie de petrol din Bulgaria este deţinută de grupul rus LUKOIL şi furnizează aproximativ 60% din combustibilii utilizaţi în ţara vecină.
Toate aceste sancţiuni adoptate de UE au nevoie de consensul statelor membre. Franţa, care deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, ar urma să aibă un rol crucial în obţinerea consensului. Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că dacă situaţia din Ucraina se va înrăutăţi nu ar trebui să existe „tabuuri” cu privire la sancţiuni. „Printre partenerii noştri şi printre ţările care fac schimburi comerciale cu Rusia, există unii care sunt mai sensibili la subiectul petrol şi gaze. Cu toate acestea, preşedintele a spus că nu există tabuuri”, a precizat un oficial din cadrul preşedinţiei franceze.
Diplomaţii citaţi de Reuters au spus că un atac cu arme chimice în Ucraina, un bombardament intens al capitalei Kiev ar putea fi factorii care ar declanşa un embargou petrolier.