UE va debloca fonduri de 11 miliarde de euro pentru Grecia după revizuirea celui de-al treilea program de asistenţă

Economica.net
23 05. 2016
grecia_santorini_456787654_08800600

Fondurile vor fi folosite pentru achitarea facturilor neplătite din ţară şi pentru a acoperi necesităţile legate de serviciul datoriei, inclusiv a bondurilor care ajung la scadenţă de la BCE, conform unui proiect de raport al Comisiei Europene privind programul economie al Greciei.

Deputaţii greci au adoptat duminică noi măsuri de austeritate cerute de creditorii internaţionali ca precondiţie pentru acordarea unor noi tranşe de împrumut, printre care şi un mecanism de corecţie automată în caz de derapaj bugetar şi măsuri suplimentare pentru a accelera privatizările şi majorarea impozitelor indirecte.

Vineri, preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, s-a declarat şi el încrezător că Grecia şi creditorii săi internaţionali vor ajunge la un acord privind reducerea datoriei la următoarea reuniune a Eurogrupului. Marţi, miniştrii de Finanţe din zona euro se vor reuni pentru a discuta progresele realizate de Grecia cu implementarea măsurilor de austeritate şi a reformelor convenite în cadrul celui de-al treilea program de asistenţă, în valoare de 86 de miliarde de euro, precum şi posibilitatea unei relaxări a poverii datoriei.

Creditorii internaţionali au cerut Greciei să obţină un excedent primar (care nu include costurile cu serviciul datoriei) de 3,5% din PIB în 2018.