UE va decide în săptămânile următoare o eventuală prelungire a suspendării Pactului de Stabilitate
Uniunea Europeană a suspendat, în luna martie a anului trecut, aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.
„În săptămânile următoare, vom decide dacă şi cum vom extinde îngheţarea Pactului iar în lunile următoare vom începe să ne gândim cum să îl recalibrăm în conformitate cu obiectivele strategice”, a declarat Paolo Gentiloni într-un interviu pentru cotidianul italian La Stampa.
Nivelul datoriei publice a statelor din zona euro a crescut semnificativ în 2020, pe măsură ce guvernele s-au împrumutat pentru a ajuta familiile şi companiile să depăşească restricţiile şi carantinele introduse pentru a face faţă pandemiei de coronavirus.
În acelaşi interviu, Gentiloni a tras şi un semnal de alarmă cu privire la eliminarea prematură a măsurilor de sprijin fiscal introduse pe perioada pandemiei pentru economiile europene, apreciind că „retragerea prea devreme este mai periculoasă decât a le retrage prea târziu”.
Cu privire la situaţia politică din Italia, Gentiloni a apreciat că noul Guvern condus de fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, este fundamental pentru restabilirea încrederii investitorilor în Italia şi acest Guvern va ajuta la depăşirea eventualelor obiecţii venite din partea altor state membre cu privire la reformarea Pactului de Stabilitate.
Potrivit previziunilor economice de iarnă, publicate luna trecută, Comisia Europeană prognozează că economia zonei euro va creşte cu 3,8% atât în 2021, cât şi în 2022, în timp ce economia UE va creşte cu 3,7% în 2021 şi cu 3,9% în 2022. Comisia subliniază însă că impactul economic al pandemiei rămâne inegal de la un stat membru la altul şi de aceea ritmul redresării va varia în mod semnificativ.