UE va include probabil gazele naturale şi energia nucleară pe lista investiţiilor „verzi” – Thierry Breton

Uniunea Europeană va include probabil gazele naturale şi proiectele din domeniul energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi", care va fi prezentată la mijlocul lunii ianuarie, a anunţat Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă, într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Welt, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 20 dec. 2021, 10:53
UE va include probabil gazele naturale şi energia nucleară pe lista investiţiilor

Gazele naturale nu sunt „o sursă ideală de energie” dar sunt mai bune decât cărbunele. „Dacă nu dorim energie nucleară, va trebui să fim pragmatici şi nu ne permitem o încăpăţânare ideologică”, a explicat oficialul european.

Acesta a adăugat: „Energia atomică şi gazele naturale ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele climatice. De aceea, Comisia Europeană se va baza pe gazele naturale şi energia nucleară la prezentarea taxonomiei”.

Uniunea Europeană este pe punctul de a finaliza partea de climă din taxonomia sa privind finanţarea sustenabilă, o reglementare inovatoare care vizează direcţionarea capitalului privat dinspre activităţile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul.

UE şi-a propus o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, pentru a ajunge la neutralitate climatică până în 2050.

Franţa, ţară care îşi asigură 70% din electricitate din centrale nucleare, este unul din cei mai importanţi susţinători ai energiei nucleare şi susţine că emisiile reduse de CO2 ale centralelor nucleare fac acest tip de energie crucial pentru tranziţia la energia verde. Însă Germania şi alte state se opun şi au început deja să îşi închidă propriile lor centrale nucleare.

Gazele naturale constituie un alt subiect care provoacă diviziuni între ţările care susţin că au nevoie de acest gen de combustibil pentru a putea renunţa la cărbunele mai poluant şi statele care susţin că acordarea etichetei de investiţii verzi pentru un combustibil fosil cum sunt gazele naturale afectează credibilitatea taxonomiei.

Taxonomia nu interzice investiţiile în activităţile care nu sunt etichetate drept „verzi” dar limitează această etichetă la acele activităţi considerate cu adevărat prietenoase cu mediul, în ideea de a direcţiona fondurile spre proiecte cu emisii reduse de carbon. Modul în care va fi conceput viitorul sistem european de clasificare a investiţiilor verzi este urmărit cu atenţie de investitorii din întreaga lume şi este posibil să atragă finanţare privată în valoare de mai multe miliarde de euro, finanţare care ar putea ajuta la tranziţia ecologică.

La mijlocul lunii octombrie, 10 state membre UE, inclusiv România, au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor „verzi”. Toate ţările semnatare, în frunte cu Franţa, subliniază că avansul preţurilor la energie a scos în evidenţă importanţa reducerii dependenţei de terţele ţări, în cel mai scurt timp posibil. Energia nucleară este o sursă de energie accesibilă şi independentă şi ar trebui să fie inclusă pe lista investiţiilor „verzi” până la finele acestui an.

„Pentru a câştiga bătălia climatică, avem nevoie de energie nucleară. Pentru noi toţi, energia nucleară este un activ crucial şi fiabil pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, se arată într-o declaraţie care a fost semnată în octombrie de reprezentanţii Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Bulgariei, Croaţiei, României şi Sloveniei.

Te-ar mai putea interesa și
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajaţi şi acuză lipsa de transparenţă......
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...