UE va opri importurile de cireşe şi alte fructe din Canada

Uniunea Europeană va pune punct importurilor de cireşe şi alte fructe din Canada începând cu data de 1 septembrie, în condiţiile în care blocul comunitar va înăspri reglementările referitoare la dăunători, potrivit unui document guvernamental consultat de Reuters.
Economica.net - vin, 23 aug. 2019, 17:09
UE va opri importurile de cireşe şi alte fructe din Canada

Conform acestui document, Agenţia de inspecţie alimentară din Canada (CFIA) susţine că restricţiile ar putea să se aplice şi altor fructe, precum merele, perele, afinele şi coacăzele, dar şi cartofilor şi tomatelor. Deocamdată nu este clar dacă şi alte ţări sunt afectate de această măsură.

„Agenţia de inspecţie alimentară din Canada colaborează cu industria pentru a propune măsuri de atenuare pentru aceste produse, care ar putea permite reluarea exporturilor”, se arată în documentul menţionat.

Noile reguli UE privind dăunătorii nu se aplică fructelor congelate sau uscate. De asemenea, nu ar trebui să fie probleme cu produsele care ajung în UE însoţite de documente de export cu data de până la 1 septembrie 2019.

Sectorul agricol din Canada se confruntă deja cu probleme provocate de alte dispute comerciale, inclusiv disputele cu China, care vizează canola (-un tip de rapiţă-), carnea de porc şi vită provenită din Canada.

Beth Cavers, un reprezentat de la Asociaţia cultivatorilor de cireşe din Canada, susţine că interdicţia introdusă de UE nu ar trebui să afecteze recolta din acest an, care s-a încheiat săptămâna aceasta, deoarece fructele sunt ambalate şi expediaate imediat. Însă ar putea avea consecinţe serioase pentru recolta din 2020, dacă nu va fi soluţionată.

În 2018, Canada a exportat în UE cireşe în valoare de aproximativ 3,1 milioane dolari canadieni (2,1 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...