UE va plafona preţul apelurilor telefonice efectuate între statele membre
Acordul convenit în noaptea de marţi spre miercuri, după 12 ore de negocieri, face parte dintr-o reformă mai amplă a legislaţiei din domeniul telecomunicaţiilor, veche de 15 ani. Această reformă este destinată să îi încurajeze pe operatori să investească în reţele de fibră optică şi să deschidă frecvenţele radio pentru serviciile 5G. Însă, spre deosebire de propunerea iniţială, Parlamentul European a propus ca preţurile pentru apelurile internaţionale în interiorul UE să fie plafonate, estimând că deseori sunt disproporţionat de mari.
Conform acordului provizoriu, costul apelurilor dintr-un stat membru UE în altul va fi limitat la 19 eurocenţi pe minut, în timp ce costul mesajelor SMS va fi plafonat la 6 eurocenţi.
‘S-a terminat cu apelurile şi SMS-urile scumpe. Astăzi am decis să plafonăm preţurile dacă efectuaţi un apel sau trimiteţi un SMS într-un alt stat membru UE’, a declarat Miapetra Kumpula-Natri, unul din eurodeputaţii implicaţi în negocierile pentru acord.
Anul trecut, Parlamentul European a salutat eliminarea tarifelor de ‘roaming’, arătând cetăţenilor că acţionează în interesul lor şi a subliniat că de această măsură vor profita cei 500 de milioane de cetăţeni ai blocului comunitar. Cu toate acestea, numeroşi operatori de telefonie mobilă, Comisia Europeană şi statele membre susţin că plafonarea apelurilor internaţionale este o măsură populistă şi inutilă, consumatorii fiind în măsură să telefoneze în străinătate gratuit prin intermediul unor servicii precum Skype, Viber şi WhatsApp .
Acordul preliminar trebuie aprobat atât de statele membre cât şi de Parlamentul European înainte de a deveni lege.