UE va prelungi scutirea acordată companiilor aeriene străine de a participa la schema sa de tranzacţionare a emisiilor

Economica.net
23 12. 2016
elon_musk_has_a_radically_different_idea_of_how_commercial_planes_should_take_off_and_land_49054700

În 2012, UE a cerut companiilor aeriene străine să cumpere credite în cadrul Sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), însă ulterior a renunţat după ce o serie de ţări au acuzat executivul comunitar că le violează suveranitatea, iar China a ameninţat că va anula comenzile pentru avioane făcute de transportatorii chinezi producătorului european Airbus Group SE. În consecinţă, Comisia Europeană a decis să acorde companiilor care oferă zboruri spre şi dinspre UE o scutire până în 2016, în ideea de a oferi Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO) timpul necesar pentru a pune la punct un sistem global. ICAO, o agenţie a Naţiunilor Unite, a ajuns la un astfel de acord în luna octombrie, ceea ce a dat naştere la speranţe că executivul comunitar va decide la rândul său să prelungească scutirea şi dincolo de finalul acestui an, când ar urma să expire în mod automat dacă legea nu va fi modificată.

‘Aşteptările sunt că va fi prelungită’, a declarat una dintre surse. O propunere în acest sens venită din partea Comisiei Europene ar urma să fie adoptată la finele lunii ianuarie, au adăugat sursele citate de Reuters.

Acordul negociat de ICAO ar fi facultativ în perioada 2021-2026 şi obligatoriu începând din 2027 pentru statele cu o industrie aviatică semnificativă. Potrivit uneia dintre surse, scutirea acordată de UE companiilor aeriene străine de a participa la schema de tranzacţionare a emisiilor poluante ar urma să fie prelungită până când va fi clar că sistemul negociat de ICAO funcţionează.

Sistemul UE de tranzacţionare a emisiilor poluante este unul de tip ‘cap and trade’ potrivit căruia emisiile sunt limitate la un anumit nivel. Sistemul negociat de ICAO permite transportatorilor aerieni să îşi majoreze emisiile fără limită atât timp cât le compensează prin achiziţionarea de credite pentru o serie de proiecte de mediu.

Sectorul aviaţiei a fost exclus de la acordul de la Paris destinat combaterii încălzirii climatice, deşi această industrie produce aproximativ 2% din emisiile de CO2, o cantitate mai mare decât cea generată de unele state industrializate.