UE va propune impozitarea carburanţilor pentru aviaţie – Reuters

 Comisia Europeană (CE) a elaborat planuri de stabilire a unei taxe minime la nivelul blocului comunitar pentru combustibilii de aviaţie poluanţi, în scopul de a reduce mai rapid emisiile poluante, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters.
AGERPRES - lun, 05 iul. 2021, 11:09
UE va propune impozitarea carburanţilor pentru aviaţie - Reuters

Executivul comunitar lucrează la o revizuire a impozitării energiei în UE, ca parte a legislaţiei ce va fi anunţată pe 14 iulie pentru îndeplinirea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, o nouă ţintă mai ambiţioasă care va necesita ca emisiile să scadă mai rapid în toate sectoarele, de la agricultură şi până la industria grea.

Proiectul propunerii CE vizează aviaţia, unde nu se aplică taxele UE privind combustibilul.

Exceptarea „nu este în concordanţă cu actualele politici şi schimbări climatice”, iar reglementările fiscale ale UE promovează combustibilii fosili faţă de sursele de energie verde şi trebuie modificate pentru a sprijini obiectivele climatice ale blocului comunitar, se arată în documentul consultat de Reuters.

Propunerea prevede impunerea unui nivel minim de impozitare la nivelul blocului comunitar pentru produsele energetice livrate pentru a fi utilizate drept carburanţi pentru aeronave pentru zborurile din interiorul UE.

Din 2023, taxa minimă de impozitare a carburanţilor pentru aeronave va începe de la zero şi va creşte gradual timp de zece ani, până când va fi impusă integral. În proiect nu se specifică nivelul taxei ce va fi în final.

Pentru combustibilii sustenabili, cum ar fi hidrogen pe bază de surse regenerabile de energie şi biocombustibilii avansaţi, nu se va aplica taxa minimă de impozitare pe o perioadă de zece ani.

Scopul propunerii îl reprezintă încurajarea companiilor aeriene să treacă la combustibilii sustenabili, cum ar fi e-kerosen, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Dar costurile folosirii combustibililor sustenabili sunt ridicate şi în prezent reprezintă mai puţin de 1% din consumul de carburanţi pentru aeronave din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Azerbaidjanul a suspendat livrările de gaze naturale către Bulgaria până pe 11 ianuarie
Azerbaidjanul a suspendat livrările de gaze naturale către Bulgaria până pe 11 ianuarie
Compania bulgară de distribuţie a gazelor Bulgargaz EAD a fost înştiinţată de faptul că Azerbaidjanul a suspendat livrările de gaze contractate spre Bulgaria, începând din data de 7......
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud ar putea fi gata în mai. De la Craiova la Constanța pe drum de mare viteză la vară?
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud ar putea fi gata în mai. De la Craiova la Constanța pe drum de mare viteză la ...
Lotul 3 Sud Bragadiru - Joița (17,96 km) din Autostrada Bucureștiului A0 ar putea fi finalizat cel târziu în luna mai, ...
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele trimise de PMB au mari probleme de eligibilitate
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele ...
Contractele de finanţare cu ELCEN au fost semnate în decembrie 2024, însă compania nu poate înainta cu aceste proiecte ...
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani a crescut în mod accelerat în luna decembrie 2024, iar rata ...