UE va recomanda exceptarea britanicilor de la vize după Brexit – surse

Economica.net
13 11. 2018
pasaport_6787654_54175700

Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, va informa Comisia Europeană în legătură cu negocierile cu Londra privind ieşirea Marii Britanii din UE, negocieri despre care premierul britanic Theresa May a afirmat că sunt ”în etapa finală”, dar rămân blocate în legătură cu graniţa dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Unii diplomaţi din cadrul UE nu-şi pun mari speranţe în obţinerea de progrese în această săptămână care să permită un summit al liderilor naţionali pentru semnarea unui acord privind Brexit-ul în această lună.

În timp ce un acord este posibil în decembrie, amânările fac să crească riscul privind cel mai dăunător scenariu în legătură cu ieşirea Marii Britanii din UE în martie 2019 fără existenţa unor înţelegeri care să atenueze pagubele.

Cu sau fără acord, Comisia urmează să propună exceptarea Regatului Unit de la lista cu ţările ai căror cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în Uniunea Europeană, potrivit surselor, pe bază de reciprocitate.