UE verifică modul în care retailerul Amazon se foloseşte de datele comercianţilor care îşi vând produsele pe site-ul companiei
Vestager a făcut acest anunţ într-o perioadă în care au loc solicitări pentru un control mai strict al Amazon din partea autorităţilor de reglementare şi chiar să fie divizat grupul, pentru că este prea mare, scrie News.ro.
Comisarul a spus că problema este legată de faptul că Amazon găzduieşte comercianţi pe site-ul său şi în acelaşi timp concurează cu aceiaşi retaileri prin utilizarea datelor lor pentru vânzările proprii ale companiei.
”Strângem informaţii în această chestiune şi am trimis un număr mare de chestionare participanţilor din piaţă, pentru a înţelege complet această problemă. Este foarte devreme şi nu am deschis un caz oficial. Încercăm să ne asigurăm că obţinem o imagine completă”, a declarat Vestager într-o conferinţă de presă.
Reprezentanţii Amazon au refuzat să comenteze. Jumătate din totalul articolelor comercializate pe site-ul Amazon la nivel global provin de la companii mici şi mijlocii. Anul trecut, comercianţi terţi din Marea Britanie au vândut produse în valoare de 2,3 miliarde de lire sterline (3,03 miliarde de dolari) în afara ţării, iar cei germani au comercializat bunuri de 2,1 miliarde de euro (2,45 miliarde dolari) în afara Germaniei.
Vestager are dreptul să amendeze companiile cu până la 10% din cifra lor de afaceri la nivel global, pentru încălcarea legislaţiei antitrust.