UE vrea ca Rusia să-şi clarifice poziţia cu privire la proiectul South Stream

Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru uniunea energetică, Maros Sefcovic, care urmează să efectueze o vizită la Moscova în data de 14 ianuarie, a declarat luni că intenţionează să obţină clarificări din partea autorităţilor ruse cu privire la proiectul South Stream, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 12 ian. 2015, 18:04
UE vrea ca Rusia să-şi clarifice poziţia cu privire la proiectul South Stream

La începutul lunii trecute, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu poate continua proiectul South Stream, din cauza opoziţiei din partea Uniunii Europene, urmând să construiască o nouă conductă spre Turcia, via Marea Neagră.

„Una din întrebările mele către omologii ruşi va fi cum văd ei situaţia actuală, care sunt planurile lor şi cum vor să răspundă la această chestiune complexă privitoare la livrările de gaze naturale ruseşti spre Europa”, a declarat Maros Sefcovic la sfârşitul unei reuniuni cu premierul bulgar Boiko Borisov.

Conducta South Stream, ale cărei lucrări au fost lansate în decembrie 2012, ar fi urmat să lege Rusia de Bulgaria, pentru a se îndrepta apoi spre Europa Centrală, prin Serbia, Ungaria şi Slovenia. Anunţul Rusiei privind abandonarea proiectului South Stream a provocat îngrijorări în unele state UE din sud-estul Europei care se tem că regiunea va deveni dependentă de livrările de gaze prin Ucraina.

Uniunea Europeană, care depinde de gazul rusesc pentru 27% din consumul său, intenţionează să întărească cooperarea între statele membre în ideea de a pune la punct o uniune energetică şi a reduce dependenţa de importurile din Rusia. Comisia Europeană urmează să dea publicităţii în primul trimestru al acestui an un plan destinat accelerării interconexiunilor transfrontaliere între reţelele energetice şi de gaze naturale, eliminarea barierelor de pe piaţă şi diversificării sursele de energie.

Te-ar mai putea interesa și
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea taxelor
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea ...
În contextul dezbaterilor privind măsurile de redresare economică și corectare a deficitului bugetar, 11 asociații și organizații de afaceri - printre care AHK, AmCham, AOAR, Concordia și FIC......
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Brașovenii de la Allview își extind afacerile în zona aparatelor de aer condiționat
Visual Fan, compania românească de tehnologie deținătoare a mărcii Allview, a anunțat extinderea portofoliului său ...
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Primul oraș european în care mașinile electrice echilibrează rețeaua electrică prin tehnologia V2G
Luca de Meo, șeful grupului Renault a anunțat că tocmai a inaugurat „primul serviciu de car-sharing Vehicle-to-Grid ...
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Peste un miliard de locuitori de la malul mărilor, deosebit de vulnerabili în faţa inundaţiilor
Circa 200 de primari şi guvernatori ai oraşelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în oraşul francez ...